Fostul ambasador SUA, uimit de situația din companiile de stat: „Cineva se pensionează, apoi se reangajează și are două venituri. E bizar”

 1 comentariu
Adrian Zuckerman, fostul ambasador SUA in Romania, vorbește la microfon la un pupitru pe care se află steagul României la sedinta festiva a Consiliului Local Timisoara, organizata cu ocazia aniversarii a 31 de ani de la Revolutia din 1989, Sala Capitol, Timisoara, miercuri, 16 decembrie 2020.

Adrian Zuckerman, fost ambasador american la București, critică dur sistemul de salarizare și conducere din companiile de stat românești. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, oficialul a spus că aceste practici ar fi imposibile într-o firmă privată și cere privatizarea urgentă a acestor entități. Premierul Ilie Bolojan confirmă problemele și promite schimbări, dar „nu peste noapte”.

Șocul unui diplomat american față de cum se fac bani din pensii și funcții în România

Luni seara, la Antena 3 CNN, fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, a făcut o declarație care a stârnit ecouri: „Ce m-a șocat este că la Nuclearelectrica cineva se pensionează, apoi se reangajează și are două venituri. Nu înțeleg cum e posibil. E bizar!”

Zuckerman a explicat că astfel de situații nu s-ar putea întâmpla într-o companie privată și că statul român ar trebui să înceapă reformele de la „cap”, nu de la „coadă”.

„Guvernul a început de jos, în loc să înceapă de sus. Cele mai mari pierderi sunt în companiile de stat. Acolo trebuie să taie banii, nu la oamenii de rând”, a explicat el.

Doar 10 companii de stat sunt profitabile, restul „ard miliarde”

Fostul diplomat susține că din cele peste 1.400 de companii controlate de statul român, doar o mână de firme mai aduc profit. Restul nu doar că pierd bani, dar blochează și economia reală:

„Eu cred că mai puțin de 10 sunt profitabile. Restul pierd miliarde de lei anual, nu plătesc taxe, împiedică firmele private să concureze corect”, spune Zuckerman, care merge și mai departe: „Din momentul ăsta, nu le mai dai niciun leu. Cele care nu sunt profitabile intră în faliment. Cine vrea le cumpără. Dacă sunt bune, vor deveni profitabile și vor plăti taxe.”

Salarii de zeci de mii de lei, pensii uriașe și reangajări pe funcții-cheie

Potrivit Antena 3 CNN, mai multe companii de stat sunt cunoscute cu venituri uriașe la vârf. Printre acestea se numără Răzvan Popescu, directorul general de la Romgaz, care are un salariu de 52.000 de lei pe lună, dar și fostul director de la Romsilva, care a ieșit la pensie în 2024 cu un bonus de 100.000 de euro, apoi s-a reangajat ca șef, încasând acum 9.000 de euro lunar.

Venitul total anual este de 473.000 de lei salariu, plus 63.000 de lei pensie, mai explică sursa citată.

Bolojan recunoaște: „Contractele sunt blindate. N-avem cum să corectăm peste noapte”

„E revoltător, dar trebuie să modificăm legislația. Nu pot corecta aceste nedreptăți strigătoare la cer de azi pe mâine”, a spus premierul.

Zuckerman: „Vindeți acțiunile din firmele profitabile! Statul trebuie să iasă din afaceri”

Fostul ambasador american cere statului român să renunțe și la controlul firmelor profitabile, cum ar fi Hidroelectrica sau Nuclearelectrica:

„La Hidroelectrica s-au vândut 20% din acțiuni și are acum o valoare de 10 miliarde de dolari. Dacă Guvernul vinde încă jumătate din ce deține, ar putea obține rapid patru miliarde. La fel și la Nuclearelectrica”, spune Zuckerman.

În opinia sa, doar o guvernanță privată, transparentă și bazată pe performanță poate opri risipa și corupția care macină sistemul actual.

Criticii susțin că nu există niciun mecanism real prin care performanța să fie corelată cu veniturile. În timp ce românii obișnuiți plătesc taxe și văd austeritate, managerii de la stat acumulează salarii, pensii și bonusuri uriașe. Adrian Zuckerman spune că aceste companii „trebuie să fie lăsate să moară dacă nu pot produce profit”. În caz contrar, ele vor continua să tragă în jos întreaga economie a României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MAMIRA 08.07.2025, 13:28

    „trebuie să fie lăsate să moară dacă nu pot produce profit” deci trebuie Privatizat ce a mai ramas sau lichidat la preturi convenabile pentru Investitor..asa ca in 2008 "Too Big To Fail" Ben Bernanke un Nobel pt Economie? sau ca in perioada 2020-2022 cand cele mai mari companii americane au primit "ajutoare" , subventii ca sa-si mentina valoarea actiunilor pe piata , astfel averea unora ca Elon Musk crescand de la 20miliarde la 230 miliarde de USD in doar 2 ani? uneori Profitul este ...Social

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!