Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a încercat să îşi schimbe culoarea părului cu o vopsea cumpărată de la un hipermaket. Fata a fost adusă la spital de colegele de cameră, care susţin că au folosit aceeaşi vopsea.

„Pacienta a necesitat încă din UPU măsuri de suport respirator, anti-inflamatorii steroideine, antihistaminice şi simpatico-mimetice, datorită fenomenelor alergice. În plus, beneficiază de consultul medicilor de la chirurgie plastică pentru arsurile suferite la nivelul sprâncenelor. Pacienta va rămâne internată, prognosticul fiind rezervat din cauza complicaţiilor posibile”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU de la Spitalul ‘Sf. Ioan’.

Alte două tinere, în vârstă de 21 de ani, au ajuns la acelaşi spital după ce au suferit alergii severe în urma utilizării cosmeticelor. Una dintre ele, după cum susţine dr. Tudor Ciuhodaru, a dezvoltat alergiile după utilizarea unui şampon, iar la cealaltă alergia este secundară utilizării demachiantului.

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţe recomandă prudenţă în utilizarea acestor produse atunci când pacienţii au mai prezentat reacţii alergice şi prezentarea cât mai rapidă la spital întrucât există pericolul unor complicaţii cu risc vital.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI