AFP: Manfred Weber renunță la candidatura la șefia Comisiei Europene; socialistul Timmermans devine favoritul la ocuparea postului

Comentează

Candidatul Partidului Popular European la şefia executivului European, germanul Manfred Weber, care s-a lovit de opoziţia şefilor de stat şi de guvern la summitul din 20 iunie, ar fi renunţat la candidatura sa, relatează duminică AFP, citând apropiaţi ai săi şi mai multe surse din cadrul PPE, transmite Agerpres.

Condiţia sa ar fi fost să fie ales preşedinte al Parlamentului European, ceea ce implică o susţinere a aleşilor socialişti şi de centru.

Retragerea sa ar permite să se stabilească dacă un alt candidat, cel al social-democraţilor, olandezul Frans Timmermans, actual prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, poate obţine majoritatea necesară în Consiliu şi în Parlamentul European pentru a obţine acest post.

Potrivit responsabililor implicaţi în negocieri, tabăra social-democrată s-a angajat să-l voteze pe Manfred Weber, dar a acceptat să-i acorde PPE şi o altă solicitare, preşedinţia Consiliului, pentru a se asigura că partidul de dreapta îl susţine pe Timmermans.

Manfred Weber şi-ar putea anunţa duminică retragerea, o dată asigurat că celelalte familii politice au aprobat "deal"-ul Angelei Merkel.

Negocieri la Osaka

Cancelarul german a discutat de altfel despre retragerea lui Weber cu omologii săi europeni, francezul Emmanuel Macron, spaniolul Pedro Sanchez şi olandezul Mark Rutte, prezenţi la summitul G20 de la Osaka, potrivit France Presse. Acordul trebuie încheiat duminică seară şi comunicat şefilor de grupuri politice pentru alegerea preşedintelui noului parlament săptămâna viitoare la Strasbourg.

Actualul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, s-a întâlnit cu liderii de grupuri în cursul după-amiezii la Bruxelles."El a spus că o propunere a patru ţări" cu un social-democrat în fruntea Comisiei va fi "discutată în această seară", a afirmat un eurodeputat.

Prudenţa rămâne totuşi la ordinea zilei printre interlocutorii AFP. "Sunt incapabil să vă spun cum se va termina duminică. "Totul poate capota şi ipoteca alegerea preşedintelui Parlamentului", a mărturisit un responsabil al PPE.

Vestager și Barnier, variante improbabile

Dacă olandezul eşuează, mai mulţi responsabili europeni au avertizat că candidata liberală pentru preşedinţia Comisiei, Margrethe Vestager, nu ar obţine nici susţinerea PPE, nici pe cea a social-democraţilor.

PPE ar urma să încerce atunci să propună un candidat extern.

Ţările din grupul de la Visegrad au anunţat că susţin nominalizarea francezului Michel Barnier, negociatorul şef pentru Brexit, un nume pe care Germania îl refuză categoric, potrivit unuia dintre negociatori.

"Franţa a ucis candidatura lui Manfred Weber, Germania nu poate accepta să fie numit un francez", a explicat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
15 sept.
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
15 sept.
Filmul lansat acum 48 de ani care a devenit unul dintre cele mai cenzurate din istorie: „Dezgustător și josnic”
15 sept.
Rusia se joacă cu nervii NATO: două incidente grave în două zile. Putin „nu se va opri”, avertizează șefa diplomației europene
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
15 sept.
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
15 sept.
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15 sept.
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
15 sept.
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?