Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj a confirmat existența unui al doilea focar de pestă porcină în Fondul de Vânătoare 22 Panic, din comuna Hereclean.

„Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat în judeţul Sălaj la un porc mistreţ în vârstă de trei luni, de pe fondul de vânătoare 22 Panic, la aproximativ 13 kilometri de primul focar”, au anunțat miercuri reprezentanții DSVSA Sălaj.

După confirmarea bolii de către Institutul de Diagnostic şi Sănatate Animală, specialiștii DSVSA Sălaj au actualizat Planul de măsuri privind combaterea Pestei Porcine Africane care a fost stabilit în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj

Potrivit Agerpres.ro, primul focar al virusului pestei porcine africane a fost depistat, în Sălaj, în urmă cu o săptămână, în două cadavre de porci mistreţi. Leșurile au fost descoperite într-o pădure din comuna Măierişte, situată în apropierea limitelor de judeţ dintre Satu Mare şi Bihor.

„Pentru fondurile de vânătoare din judeţ au fost stabilite o serie de măsuri, precum: suspendarea vânătorii pentru toate speciile; interzicerea utilizării de cereale recoltate din zona infectată în hrana porcilor domestici; suspendarea administrării de hrană la locurile de hrănire a mistreţilor, cu excepţia zonelor în care s-au semnalat pagube în culturile agricole; interzicerea circulaţiei animalelor domestice prin incinta pădurilor, inclusiv transhumanţa; interzicerea accesului, din orice motiv a persoanelor neautorizate în aceste păduri”, conform DSVSA Sălaj.

Boala nu se transmite la om, însă pierderile socio- economice sunt imense. Nu există vaccin sau tratament pentru această boală. De aceea, autoritățile fac apel la proprietarii de porci să fie atenți atunci când animalele prezintă simptome de boală și să anunțe cu rapiditate medicul veterinar din zona în care se află.

La Brăila, pesta porcină s-a răspândit cu repeziciune și a dus la uciderea a peste 3.000 de porci din gospodăriile oamenilor.


Citește și Scandalul „steluțelor” de pe pagina Poliției Române. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere: „Data viitoare când aveți probleme sa apelați la oricine altcineva, nu la poliție”


Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
PARTENERI - PLAYTECH
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
Un bărbat a mers la spital crezând că are Covid-19, însă ce medicii ce au descoperit este complet neașteptat
Știrileprotv.ro
Un bărbat a mers la spital crezând că are Covid-19, însă ce medicii ce au descoperit este complet neașteptat
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV