Nu există clădiri neatinse de atacuri, spune oficialul local. „Orașul industrial a fost complet distrus, nu există clădiri «supraviețuitoare», multe case nu pot fi restaurate. În curți – cimitire”, a scris șeful Administrației Militare Regionale Luhansk pe Telegram.

Înaintea invaziei declanșate de Rusia pe 24 februarie în Ucraina, în Rubijne trăiau 60.000 de oameni care lucrau în fabrici, în domeniul bugetar sau aveau mici afaceri.

După trei luni de război, clădirile orașului arată acum ca niște „cutii de cărămidă prădate, jefuite”, precizează guvernatorul.

Iar civilii au plecat în zone mai sigure din Ucraina sau în străinătate sau au fost deportați în Rusia, după cum acuză autoritățile de la Kiev, în timp ce aceia care au rămas în Rubijne „sunt ținuți ostatici de kadîroviți în subsolurile orașului”, mai notează guvernatorul regional.

Comparația cu Mariupol vine din faptul că în cele aproape trei luni în care s-a aflat sub asediul forțelor ruse, orașul-port de la Marea Azov a suferit cele mai mari distrugeri dintre zonele în ucrainene în care s-au purtat lupte.

„În jur de 90% din clădiri au fost bombardate. Nicio clădire nu a rămas întreagă, este fie distrusă, fie avariată”, spunea la jumătatea lunii martie viceprimarul Serhi Orlov, într-un interviu pentru Forbes Ucraina.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Observatornews.ro
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Orangesport.ro
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii