UPDATE 17: 20: Polițiștii au transmis că alarma a fost una falsă.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii brașoveni s-a constatat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 14.00, au transmis autoritățile.

„Astăzi, 7 noiembrie 2022, o unitate de învățământ din municipiul Săcele, județul Brașov a primit telefonic un apel prin care se transmitea faptul că în interiorul instituției s-ar afla un dispozitiv exploziv”, a precizat IPJ Brașov.

La fața locului au fost dirijate echipaje de poliție, jandarmi și pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. Au fost dispuse, de urgență, măsuri de evacuare a tuturor persoanelor din interiorul liceului, dar și din apropiere și a fost restricționat traficul din zonă. 

În aceste momente sunt efectuate verificări de către toate instituțiile cu atribuții în domeniu.

Știre în curs de actualizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.