„Oamenii ăştia au stat de la 3 la 6 pentru că nu e caz de flagrant? Indivizii ăştia îşi bat joc de un copil, stau la poartă când se aud ţipete din interior? Eu nu mă las până când fiecare dintre ei nu va intra în puşcărie sau vor plăti cu ceva ca să simtă nemernicii. Revolta e atât de mare încât nu vreau să îi văd pe stradă. A sunat la 112 de la alt număr, nemernicii ăştia nici măcar nu au verificat până la 12 noapte am spus eu să confrunte cu tatăl fetei pentru că nu credeau că e Alexandra cea care a sunat. Avem timp de probe de voce când este un copil răpit? Nu. Ce au făcut până au intervenit şefii de la Bucureşti? Nimic. Au stat lângă poartă şi fata era masacrată în casă. Săteau poliţiştii cu procurorii şi nepoata mea era masacrată”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, la Antena 3.

Cumpănașu susține că polițiștii l-au chemat târziu pe tatăl fetei pentru a confirma dacă vocea aparține fiicei sale.

„Erau aşa de proşti şi neinstruiţi, de amatori, încât nu au făcut confruntarea decât foarte târziu între tatăl fetei, vărul meu, şi vocea fetei pentru a indetifica cât mai repede”, a spus Cumpănașu.

EXCLUSIV. Critici dure de la Kiev la adresa Occidentului: Ni s-au promis noi tipuri de arme în ianuarie și acum ne spun să mai așteptăm câteva luni. Plătim cu viețile soldaților noștri pentru indecizia Vestului
Recomandări

Acesta a spus că va face plângeri penale pe numele polițiștilor și procurorilor implicați în acest caz deoarece ”au omorât un copil și îl au pe conștiință”.

Pecheziţia locuinţei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obţinut autorizaţia, au declarat, pentru Mediafax, surse din anchetă.

Surse judiciare au declarat, vineri că autorizaţia de percheziţie a locuinţei lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul crimei din Caracal, s-ar fi dat vineri dimineaţa, în jurul orei 3.00 – 3.30.

Cu toate acestea, percheziţia domiciliară a început doar la ora 6.00 dimineaţa, au precizat sursele citate.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

Polițiștii au descoperit, vineri, rămășițe umane în urma unei percheziții realizate în curtea unui bărbat din Caracal. Perchezițiile au avut loc în contextul în care două fete au dispărut la distanță de trei luni, după ce au fost luate la ocazie. Una din tinere, în vârstă de 15 ani, a dispărut miercuri. Joi, ea a sunat de trei ori la 112, iar la 19 ore de la apel, polițiștii au descins în casa principalului suspect, unde au fost găsite rămășițele umane.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
GSP.RO
În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
Urmărește-ne pe Google News
Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Playtech.ro
Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Viva.ro
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Ce locuri de muncă oferă românilor Austria, Finlanda sau Olanda. Sunt peste 200 de posturi disponibile
Observatornews.ro
Ce locuri de muncă oferă românilor Austria, Finlanda sau Olanda. Sunt peste 200 de posturi disponibile
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
FANATIK.RO
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!