În intervenția sa, Rafila a declarat că „pandemia ne-a reamintit fragilitatea unora dintre cele mai importante sisteme create de om, sistemele de sănătate. Sistemul de sănătate din România nu a fost conceput şi pregătit pentru a face faţă unei crize precum pandemia de COVID”, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Medicul a explicat că în România a existat o fluctuaţie între măsurile de izolare la începutul pandemiei şi măsurile preventive slabe, în cel de-al patrulea val.
Totodată, ministrul Rafila a subliniat că „stabilitatea organismelor de conducere în domeniul sănătăţii ar trebui să fie un factor-cheie pentru a face faţă crizei. Una dintre principalele probleme cu care s-a confruntat România a fost asigurarea accesului la servicii de sănătate pentru pacienţii non-COVID”.
Pe de altă parte, potrivit lui Rafila, principalul factor de reziliență al sectorului sănătății a fost resursa umană, care a fost pe deplin implicată pentru a face față pandemiei. Ministrul a precizat că personalul din sistemul sanitar a făcut eforturi extraordinare.
„Un sistem de sănătate rezilient ar trebui să absoarbă şocul unei situaţii de urgenţă, continuând să ofere servicii de sănătate de bună calitate. Avem nevoie de o creştere treptată şi pe termen lung a resurselor alocate sistemului de sănătate. Este foarte important să avem decizii administrative şi de sănătate publică bazate pe abordarea profesională a crizei pandemice”, a declarat ministrul sănătății Alexandru Rafila.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_27831898cfe6ae42cf4f70a5bef3257e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d6c06d85f05384a51ffd5e524c8d5657.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_567f7b3a1916540c12ee8076110a0a1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d2d7174c85a2af13a22058c99f29d004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_be02bc872b833d3cc5648f0d4b545a6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6b758ca9d8f2edb714fecc4868455aad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7a91066a857adea6375ed485b888cbde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1f7f0c4fbaa74b15605549f341211119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25dda59be6ef06d3380cf897d0ce26d0.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.