„Astăzi, grație eforturilor incredibile ale specialiștilor Ukrenergo, specialiștii noștri au reușit să repare sursa de alimentare cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl”, a transmis demnitarul, anunță compania nucleară națională Energoatom, într-o postare pe canalul de Telegram.

„Acum sistemele de răcire ale ansamblurilor nucleare uzate vor funcționa din nou normal, nu vor mai fi alimentate de sursa de rezervă”, a spus ministrul Galușcenko.

El a subliniat că centrala nucleară de la Cernobîl este „un obiect al energiei ucrainene și nu avem nevoie de niciun ajutor din partea nimănui pentru a asigura sau restabili alimentarea cu energie electrică a instalațiilor noastre”.

Apelul ucrainenilor: „Stabiliți o zonă demilitarizată de 30 de kilometri în jurul instalațiilor nucleare ale Ucrainei”

„Inginerii noștri sunt cu adevărat eroi, dar este imposibil să asigurăm securitatea nucleară în condițiile agresiunii militare. De aceea fac din nou apel la partenerii noștri internaționali, Comisia Europeană, AIEA, ONU, OSCE: ajută-ne să protejăm instalațiile nucleare! Acum este extrem de necesar să forțezi inamicul să părăsească centrala nucleară și să stabilească o zonă demilitarizată de 30 de kilometri în jurul instalațiilor nucleare ale Ucrainei”, a adăugat Galușcenko.

Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia
Recomandări
Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia

Joi, 10 martie, Ucraina a transmis Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) că a pierdut orice contact cu Cernobîlul în urma unei întreruperi de curent la instalație.

Rusia a preluat controlul zonei Cernobîl pe 24 februarie.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Playtech.ro
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Șofer ucis de bolovan pe Defileul Jiului. Bărbatul se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce planuri avea
FANATIK.RO
Șofer ucis de bolovan pe Defileul Jiului. Bărbatul se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce planuri avea
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase