Alin Simota, fost vicepreședinte PNL Hunedoara și fost patron al clubului de fotbal Jiul, a fost achitat în dosarul de crimă organizată

Comentează
Arhiva foto

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au pronunţat, joi, 10 decembrie, sentinţa definitivă în dosarul în care Alin Simota, 53 de ani, în trecut unul dintre cei mai bogaţi oameni din Valea Jiului, a fost acuzat de infracţiuni de crimă organizată, informează Ziarul Hunedoreanul. Simota a fost achitat, după ce, în 2018, la judecarea dosarului pe fond, fusese condamnat la șase ani și opt luni de închisoare.

Instanţa superioară l-a achitat acum pe Simota pentru acuzaţiile de şantaj, de constituire a unui grup infracţional organizat, de deţinere de muniţie fără drept, instigare la lipsire de libertate și şantaj în formă continuată.

Au mai fost achitate șase persoane, între care un fost polițist și fosta nevastă a lui Simota.

Interlopii din jurul lui au fost condamnați definitiv

În acelaşi dosar, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis condamnarea bodyguarzilor lui Simota.

  • Cătălin Penciuc - la trei ani de închisoare pentru şantaj
  • Cristian Litera - cinci ani şi nouă luni de închisoare.

Sentinţa este definitivă.

În dosarul judecat pe fond, în august 2018, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare pe Alin Simota, trimis în judecată în 2013, împreună cu alte 13 persoane, în dosarul de crimă organizată.

Potrivit rechizitoriului înaintat magistraţilor în 2013, de către procurorii DIICOT, Simota a constituit grupul infracţional specializat în infracţiuni de şantaj şi de violenţă în perioada 2006 – 2009. Procurorii au arătat că gruparea infracțională era organizată „pe paliere de comandă și execuție” și era specializată în acte de violență, șantaj, cămătărie și înșelăciune.

Cum creștea de 40 de ori o datorie

Astfel, la solicitarea fostului om de afaceri, membrii grupului infracțional au executat mai multe acte de violență, răpiri și șantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se aflau datornici de la care Simota avea de recuperat bani sau pentru care aceștia să-și retragă memoriile și plângerile formulate către diverse instituții.

Prejudiciul provocat prin activitatea infracțională a fost de peste 800.000 de euro, au susținut, la vremea respectivă, procurorii. De exemplu, una dintre părțile vătămate, care luase un împrumut de 10.000 de euro, a fost deposedată prin acte de violență și amenințări de sume de bani, autoturisme și alte bunuri în valoare totală de aproximativ 400.000 de euro.

La momentul constituirii grupării, Alin Simota era un prosper om de afaceri din Valea Jiului, figura în Top 300 milionari al revistei Capital, fiind considerat cel mai bogat om din Hunedoara, cu o avere de 20.000.000 de euro.

Simota s-a implicat în fotbal din 1998, când a devenit finanțator al clubului Jiul, și în politică, oficial din 2008, când a candidat la primărie, în Petroșani. A candidat în 2008 din partea PNL petru Parlamentul României dorind să devină senator al Văii Jiului. A fost consilier județean și vicepreședinte PNL Hunedoara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!