Am petrecut noaptea cu refugiații ucraineni de lângă Galați. Povestea omului care, când toți pleacă, se întoarce. „Copiii mi-s acolo. Mă duc după ei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Reportaj la granița de sud-est dintre România și Ucraina. A apărut stratificarea socială a refugiaților. Cei cu posibilități sunt deja în drum spre România și mai departe. Pentru cei nevoiași, e mai greu, se străduiesc să ajungă în Republica Moldova.
Cuprins:
Apa întunecată a Deltei Dunării suflă o briză rece peste cele șase femei refugiate, care, în miez de noapte, completează solicitări de azil. Se apleacă peste masa cu mușama din vama moldovenească Giurgiulești, o limbă de pământ de câțiva kilometri sugrumată între două țări, România și Ucraina. Începe noaptea și e abia prima dintre nopțile în care oamenii vor sosi, spun cei de aici.
Duba cu numere de Odesa
Apare un bărbat. „Toată lumea pleacă, dumneavoastră vă duceți”, îi spune vameșul român singurului ucrainean care se întoarce spre țara sa. Omul are undeva până-n 60 de ani. Stă lipit cu spatele de duba sa cu numere de Odesa. Trece dincolo, dar nu știe dacă se mai întoarce. Căci dincolo e deja lege marțială, iar frontieriștii ucraineni nu-i mai lasă să plece pe bărbații în putere, adică toți cei cu vârste între 18 și 60 de ani. Dar nu simte că ar avea de ales.
Lasă în urmă o vale luminată străbătută de Dunăre și se îndreaptă spre o incertitudine. Nu că ar fi vreodată altfel în acest colț de lume. De ce se întoarce? De ce se întoarce într-o țară pe cale să schimbe un guvern ales cu unul pus de armata unei alte țări?
Invazia a prins copiii fără pașapoarte
Călătorul nocturn e îngrijorat de soarta copiilor săi, care nu au pașapoarte și nici șanse prea mari să treacă-n România.
- Știți dacă putem să trecem pe aici fără pașapoarte?
- Nu se poate.
- Dar sunt copii. Pe la Polonia se poate. Pe aici?
- Pe aici nu.
Vameșul român dă din umeri, bărbatul îi urează mucalit un „sănătate!”
„Au trecut mai mulți în partea cealaltă, mai puțin în direcția asta”, ne asigură frontieristul român, indicând estul, Ucraina. Viața merge înainte. De o parte trec câteva microbuze gălățene care-i strâng pe refugiații ucraineni ce au străbătut la picior cei câțiva kilometri de Moldovă până-n România. În direcția opusă vezi români care, în ciuda a tot ce se întâmplă și ce se poate întâmpla dincolo de graniță, merg în continuare să se aprovizioneze de la alimentara din Giurgiulești.
„Eu nu aș merge nici dacă ar fi pâinea la noi 20 de lei”, spune vameșul și ne dă „la revedere!”.
„Avem copii. Noi vrem pace”
Între granița românească și cea moldovenească, un microbuz gălățean îi așteaptă pe refugiați. Pe partea cealaltă a vămii se fac intrările, iar vreo 10-15 mașini cu numere de Odesa își așteaptă rândul la România.
„Ce căutați în Ucraina? Nu mergeți acolo!”. Sfatul vine din partea unei polițiste de la frontiera cu Republica Moldova, la finalul unui lung șir de verificări. Acte, certificate, șasiu, adresa hotelului, proba rezervării.
Joi seara e aproape pustiu, dar nervii sunt întinși de amenințarea de dincolo.
„Intrați în mașină, nu aveți voie să vă plimbați aici”. Frontierista moldoveancă aleargă cu actele în mână, apoi încearcă din nou să ne convingă: „Presă? Nu vă lasă să intrați în Ucraina, mai bine mergeți înapoi”.
Îngrijorarea este vizibilă pe fețele tuturor, nu ține cont de numerele mașinilor: București, Galați, Moldova, Ucraina. „Au fost mai mulți care au trecut spre România. Nu foarte mulți, dar mai mulți ca de obicei”, explică ea în timp ce ștampilează apăsat pașapoartele.
Apoi vocea i se schimbă, de parcă deodată vrea să spună și altora ce o roade pe ea astăzi: „Avem copii. Noi vrem pace, cum să-i creștem așa?”. Un coleg preia ștafeta: „Chiar nu faceți cale întoarsă? Nu e de mers acolo”.
Cereri de azil și mușama
Toate aceste discuții se poartă într-un zumzet constant și ne întrebăm, paranoici, dacă sunt avioanele rusești atât de aproape. Și chiar dacă ar fi, ce oare ar căuta ele să bombardeze în bezna asta din Deltă? E de fapt zumzetul rețelei electrice de înaltă tensiune din buza portului Giurgiulești.
Pe jos vine un grup de șase femei ucrainene, care se conversează în rusă cu vameșa moldoveancă. Ea le pasează niște declarații pentru refugiați și le trimite la o masă acoperită de mușama sub cerul înstelat.
Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău anunțase în cursul serii că 108 ucraineni au cerut joi azil în Republica Moldova.
Ultimii bărbați refugiați
6 kilometri mai încolo este Vama Reni, poartă spre Ucraina. Fix 6 kilometri măsoară și linia de camioane, majoritatea înmatriculate în Moldova și Ucraina, care așteptau să treacă dincolo.
Pe harta Waze, o dungă roșie ne anunță de aglomerația dinainte de Reni. Dar aici e încă liniște, doar din când în când se mai furișează în refugiu o mașină cu numere de Ucraina.
Alegem între două drumuri întunecate și-l luăm pe cel spre Cahul. Un hotel, vizavi de sanatoriu, a devenit peste noapte parcare pentru câteva mașini scumpe din Odesa.
Stratificarea refugiaților
Din ele coboară cei care s-au refugiat din Ucraina. „De acum doar femeile și copiii mai au voie să iasă din țară. Aici, fără dumneavoastră, toate camerele sunt ocupate de ucraineni. Cu familii, copii, sunt cei care au bani și își permit. Cei amărâți, vai de sufletul lor”, împarte lumea în două recepționera de pe malul stâng al Prutului. E și asta ceva ce vezi abia cu ochii tăi. Stratificarea socială a refugiaților e foarte importantă și decide, deseori, șansa lor de a scăpa. Plecăm mai departe, pe drumurile Republicii Moldova, făcând drumul invers al refugiaților. Undeva, în față, vedem duba cu numere de Odesa. Ne-a depășit, se grăbește, miza lui sunt copiii.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații după ce Rusia a atacat Ucraina
