”Sunt îngrijorat. Nu am avut ocazia să studiez actuala legislaţie, am studiat variantele anterioare şi am avut îngrijorări. Nu uitaţi însă că România este vizată de o decizie CEDO care fixează nişte parametri, în ceea ce priveşte standardele în materie de restituire. Deci nu este exclusiv la latitudinea Parlamentului să scrie o lege, ea trebuie să fie conformă cu decizia CEDO. O parte din această problemă – pe care o înţelegem – este că România are resurse limitate. Dar există un număr de soluţii pentru această problemă şi noi vrem să avem discuţii în următoarele zile sau săptămâni cu Guvernul României şi o să vedem ce se întâmplă”, a spus ambasadoru. Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibilitatea restituirii în natură. De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro