Pornind de la reclamaţiile mai multor părinţi care nu au mai prins locuri pentru copiii lor, poliţiştii au declanşat cercetările pentru a afla dacă unii dintre micuţii înscrişi în clasa întâi, anul şcolar 2012/2013, pot urma cursuri la liceul german. Însă înainte de a-i audia pe părinţii asupra cărora planează suspiciunea că s-ar fi folosit de declaraţii notariale false din care reiese că odraslele lor sunt etnice germane, oamenii legii vor să vadă dacă într-adevăr picii se trag din rude cu origini nemţeşti. Pentru a depista cine a dat declaraţii mincinoase, judiciariştii vor să afle arborele genealogic al copiilor. De aceea, ei vor cere sprijinul autorităţilor din localităţile unde s-au născut rudele micuţilor ai căror părinţi sunt suspectaţi că nu ar avea nici o legătură cu această minoritate. Abia când arborele genealogic al copiilor vizaţi va fi gata, părinţii suspectaţi de falsuri vor fi audiaţi. “Dacă ancheta nu va fi gata până la începerea anului şcolar, copiii asupra cărora planează suspiciunea că nu ar avea dosarele în regulă vor merge totuşi la cursuri”, ne-au declarat surse judiciare.
Şi actorul Mihai Călin a depus reclamaţie la Poliţie
Nebunia de la Colegiul Goethe a început acum o lună, când mai mulţi părinţi nu şi-au putut înscrie copiii de origine germană în clasa I. Revoltaţi, ei au cerut o anchetă, susţinând că ar exista impostori care s-ar fi dat drept germani pentru ca micuţii lor să înveţe la acest liceu. Printre cei care au depus reclamaţii este şi actorul Mihai Călin, a cărui fetiţă, spunea el, a fost la o grădiniţă de limbă germană.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro