Potrivit unui comunicat al unității medicale, pacientul s-a prezentat la UPU, iar ulterior a fost transportat cu o ambulanţă, însoţit de un echipaj de poliţie, la secţia Psihiatrie Acuţi, unde a fost internat cu diagnosticul „Agitaţie psihomotrie. Heteroagresivitate. Tulburări mentale şi de comportament. Tulburăre organică de personalitate”.

„Internarea a fost consemnată în baza de date a secţiei la ora 19.08. După internare, dat fiind diagnosticul şi starea pacientului, a fost necesară contenţia mecanică acestuia pe perioadă determinată în conformitate cu Legea Sănătăţii Mintale”, a precizat spitalul.

Contenția este o metodă de imobilizare care are ca scop protejarea unui bolnav agitat, utilizată pentru împiedicarea unor pacienți agitaţi sau violenţi să se automutileze sau să rănească pe cineva din jur.

Ulterior, după sedare, pacientul a fost eliberat. Însă duminică dimineață, în jurul orei 6.00, pacientul a fost la toaletă. „După circa 10-15 minute, pacientul a fost descoperit atârnat de mânerul unui geam de la toaletă”, a precizat SJU Satu Mare.

Potrivit sursei citate, a fost alertat personalul de serviciu, medicul de gardă şi s-a trecut la efectuarea manevrelor de resuscitare, inclusiv de un echipaj de SMURD, dar manevrele au rămas fără răspuns astfel că, după 90 de minute, pacientul fost declarat decedat.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

„Au fost anunţate instituţiile abilitate, Poliţie, Parchet, care vor efectua ancheta specifică. Conducerea SJU Satu Mare a demarat o anchetă internă rezultatele acesteia urmând a fi comunicate ulterior”, a mai precizat SJU Satu Mare. 

Pacientul a avut mai multe internări succesive în cadrul secţiei Psihiatrie, ultimele în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2021, şi ianuarie 2022.

__________________________________________________________________________________

Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară, puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului, între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email, la sos@antisuicid.ro.

Foto: Gazeta de Nord-Vest

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI