Spunând că actuala generație de polonezi ”generaţia mea, nu are nicio responsabilitate”, președintele polonez și-a cerut iertare față de evreii forţaţi să plece în exil şi familiilor lor. ”Vă rugăm, iertaţi Republica, iertaţi-i pe polonezi, iertaţi Polonia de atunci pentru acest act ruşinos”, a spus Duda.
Declarațiile vin în contextul în care Parlamentul polonez a dat o lege care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care ar susţine că naţiunea poloneză a fost complice la uciderea a 3 milioane de evrei polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Declarațiile președintelui se referă, însă, la revolta studenţească din martie 1968 care a fost urmată de o violentă campanie antisemită, lansată de autorităţile comuniste, şi de exilul a cel puţin 12 mii de evrei polonezi. „Ce regret, ce pierdere pentru Republica Poloneză de astăzi faptul că aceia care au plecat – iar unii probabil au murit din cauza anului 1968 – nu sunt astăzi aici cu noi”, a mai spus Duda.
Intervenţia lui Duda a fost în contrast cu cea de miercuri a premierului Mateusz Morawiecki. Acesta a afirmat că în 1968 Polonia nu era o ţară independentă şi prin urmare nu poate fi făcută responsabilă de campania antisemită a autorităţilor comuniste.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Înainte de discursul de joi de la Universitate din Varșovia, Duda a mers la Gara Gdanski, cea de unde evreii exilaţi au luat trenul la Varşovia pentru a părăsi Polonia. El a depus o coroană de flori şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţi evreieşti.
Citește și: Care este averea lui Vladimir Putin. Președintele Rusiei ar fi cel mai bogat om din lume
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat