Liderul sindical Cosmin Bivolaru avertizează că, dacă administrația nu va reacționa, se poate ajunge chiar și la greva foamei.

Protestatarii sunt revoltați deoarece, în timp ce în Complexul Energetic Oltenia sunt menținuți în activitate angajați pensionari, Minprest își concediază lucrătorii.

Unul dintre participanți, în vârstă de 58 de ani, a izbucnit în plâns la gândul că ar putea rămâne fără serviciu, deși lucrează în companie de 18 ani.

Întrebat de reporter ce va face dacă își pierde locul de muncă, bărbatul a răspuns cu dificultate: „Nu știu, chiar nu știu. E greu!”, ștergându-și lacrimile.

În timpul manifestației, Cosmin Bivolaru a transmis că angajații Minprest și-au pierdut răbdarea și că ar putea apela la forme de protest extreme.

El a criticat politicienii pentru că se laudă cu măsuri „în sprijinul oamenilor”, dar în realitate cresc prețurile și impozitele și permit concedieri.

„Din informațiile noastre, vor urma concedieri și în afara celor de la Ișalnița, pentru că se închid trei puncte de lucru – fostele cariere Peșteana, Lupoaia și Jilț Sud. Din păcate, în țara asta, nu știu ce trebuie să faci ca să se miște ceva, adică cineva să înțeleagă și să lupte pentru oamenii ăștia. Toți sunt politicieni, toți vorbesc că ei sunt pentru oameni. Oamenii ăștia sunt oameni. Ăia două-trei sute de salariați care, probabil, o să fie afectați, ăia sunt oamenii”, a declarat liderul sindical.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

paul_boss38 23.11.2025, 12:55

slava ucraina si traiasca si infloreasca conducerea de partid si de stat,uraaa ,uraaa

Avatar comentarii

cnr67 23.11.2025, 12:59

Sunt drame pe care guvernantii nu le inteleg. Pentru ei suntem doar cifre si statistici. Sau nici macar atat, pentru ca armata de pilosi, amante si nepoti care paraziteaza administratia si politica nu cred ca intelege nici macar statisticile. O tara fara speranta, un popor in descompunere in jurul careia roiesc hienele suveraniste. O mai fi ramas ceva de mancat si pentru ele, dupa cetele de lacuste care s-au tot perindat la guvernare in 35 de ani. Oare chiar nu exista sansa unei forte politice careia sa ii pese real de oameni, si sa aiba si capacitatea sa conduca o tara?

Avatar comentarii

steaua.libera 23.11.2025, 13:38

Acum vreo câțiva ani CEO avea echipa de fotbal în Liga I, acum e nevoită să concedieze angajați. Țopăială financiară

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.