O asemenea grupare, condusă de Gheorghe Constantin, în vârstă de 57 de ani, celebrul interlop zis Gigi Boeru, a „căzut” după un filaj de aproape un an al poliţiştilor şi procurorilor de la Direcţia Genera-lă Anticorupţie. Marţi noaptea, când au considerat că a sosit timpul să acţioneze nu numai din umbră, oamenii legii au făcut nu mai puţin de 17 percheziţii în casele şi birourile membrilor reţelei de escroci din care făceau parte şi angajaţi ai Primăriei Capitalei şi ai unor primării de sector. Strâns uniţi în jurul şefului lor, Gigi Boeru, locotenenţii interlopului au lucrat cot la cot cu funcţionarii publici pentru a pune mâna pe zeci de terenuri şi case cu situaţie juridică incertă, aflate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în posesia cărora au intrat cu acte false, fabricate chiar în primării.
Fireşte, pentru fiecare act extras ilegal din dosar, fotocopiat sau întocmit în fals, funcţionarii corupţi din Primăria Capitalei sau din primăriile sectoarelor 1, 2 şi 3 au fost mânjiţi de intermediarii lui Gigi Boeru cu sume cuprinse între 100 de lei şi 1.000 de euro, în funcţie de riscuri şi efortul depus. Miza era, însă, una fabuloasă pentru că, dacă treaba mergea şi terenurile ajungeau să fie vândute de falşii proprietari, profitul de zeci de milioane de euro urma să fie împărţit frăţeşte între mafioţi şi bugetarii corupţi.
Nouă persoane au fost reţinute
Până ieri, anchetatorii au pus sub acuzare 15 persoane – opt funcţionari şi şapte interlopi – dintre care nouă au fost reţinute pentru 24 de ore şi duse în faţa judecătorilor pentru emiterea mandatelor de arestare. Până la închiderea ediţiei, magistraţii nu hotărâseră soarta membrilor „caracatiţei” lui Gigi Boeru. Acesta şi secundul lui, Romeo Ursu, 40 de ani, zis Boenică, nimeni altul decât unul dintre oamenii de bază ai lui Nuţu Cămătaru, mafiot aflat acum după gratii, au fost doi dintre cei reţinuţi. Cercetată, dar în libertate, este şi Ileana Spiroiu, director al Agenţiei Naţionale de Cadastru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro