Nemulțumirile din Radio Iași, despre care Libertatea a scris în mai multe rânduri, au răbufnit joi, 14 decembrie, când 40 din cei 63 de angajați au protestat spontan, pe treptele instituției. Aceștia au cerut soluții pentru salarii echitabile și o diferență mai mică între ce încasează managementul și ce încasează angajații de rând, dar și o susținere financiară a postului.
Cuprins:
Angajații susțin că au decis să protesteze pentru condițiile generale din instituție. „Nu protestăm pentru că vrem salarii mai bune, nu avem salarii decente, dar suntem într-o zonă în care ne așteptăm să ni se spună că trebuie să plătim curentul pentru emisie. Este jenant, dar sunt zile în care trebuie să aducem hârtie igienică de acasă, în situația aceasta suntem. E complicat și e un strigăt de ajutor care nu înseamnă nici vedetism și nici pretenții nesimțite”, Florin Daminescu de la Radio Iași.
Acesta a explicat că angajații sunt supărați că există „un hău imens” între salariile constante de 2-3 mii de lei net ale multora dintre ei și salariile de cinci ori mai mari ale conducerii.
De altfel, angajații Radio Iași au semnat aproape cu toții o scrisoare deschisă, adresată prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, ministrului Culturii, Raluca Turcan, și parlamentarilor din comisiile de cultură din Senat și Camera Deputaților.
În aceasta sunt invocate și dezvăluirile Libertatea din ultimele luni: despre faptul că managementul are salarii apropiate de al președintelui țării, dar își asumă obiective de audiență în scădere de la un an la altul, și că unul dintre oamenii cu cel mai mare spațiu de emisie acordat a fost o fostă casieră.
„În 2023, doar câștigurile mari au fost protejate instituțional împotriva inflației și a pierderii puterii de cumpărare, iar atunci când salariul minim a fost majorat, impactul a fost resimțit în salariile șefilor. În egală măsură, deși tardiv, din respect pentru public și ca o ilustrare a demnității profesionale, avem o datorie morală de a ne delimita ferm de practicile care au făcut obiectul unor dezvăluiri în presa națională, inclusiv cele care au umbrit sărbătoarea celor 82 de ani de la înființarea postului de radio, adresând scuze publice, solicitând tragerea la răspundere a celor care au întreținut derizoriul”, se menționează în scrisoarea deschisă.
În mod concret, jurnaliștii cer:
Conform surselor Libertatea, sindicatul Radioului s-a „lipit” de protestul celor de la Iași și a anunțat că luni, 18 decembrie, va avea loc o acțiune de protest în fața tuturor sediilor din țară, solicitarea principală fiind o salarizare echitabilă între angajați și management.
sorinzainescu68 14.12.2023, 18:46
Au perfecta dreptate.........
Narcisu 14.12.2023, 18:59
Pe viitor o sa dispară și radioul, cu inteligenta artificiala.
MoSi202 14.12.2023, 19:56
Este dreptul angajaților să protesteze !
lipanileana 14.12.2023, 19:57
Fiecare își știe dorințele și nemulțumirile.
LiviusAndreius 14.12.2023, 20:55
A participat si dl consilier local, fost candidat la primăria Birnova, dl. Liviu Suceveanu?