Cancelarul german a promis însă că guvernul ei va avea ca prioritate bunăstarea societăţii în ansamblu.

Va trebui să trăim cu acest virus încă mult timp. Situaţia rămâne gravă. Să o luăm în serios. Am beneficiat toţi de libertate şi de o protecţie relativă împotriva aerosolilor în timpul verii, când este posibilă “viaţa în aer liber”, dar situaţia riscă să se schimbe odată ce mai multe activităţi se mută în spaţii închise, unde virusul se poate transmite mai uşor.

Angela Merkel:

Guvernul german va “face totul astfel încât copiii noştri să nu fie perdanţii pandemiei. Şcolile şi grădiniţele trebuie să fie lucrurile cele mai importante”, a indicat Merkel, promiţând, de asemenea, că guvernul său va căuta să lase economia să funcţioneze ori să o repornească acolo unde a fost afectată de pandemie şi să păstreze locurile de muncă.

O altă prioritate menţionată de Angela Merkel este spiritul de solidaritate socială, în contextul în care unele categorii sociale au fost afectate de pandemie mai mult decât altele, precum vârstnicii sau familiile cu venituri reduse.

“Nimic nu va mai fi ca înainte de pandemie, ea ne va lovi dur şi în mod existenţial”, a avertizat cancelarul german.

La fel ca alte state europene, Germania se confruntă în prezent cu o intensificare a epidemiei de COVID-19, înregistrând zilnic în jur de 1.500 de noi cazuri de contaminare, creştere atribuită în mare parte vacanţelor. Prin urmare, guvernul de la Berlin şi cele regionale au instituit joi noi restricţii, precum limitarea reuniunilor private sau amenzi pentru nepurtarea măştii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI