Daily Mail: Mărturiile unor copii abandonați în orfelinatele comuniste din România. Cei mai slabi „erau lăsați să moară de foame”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Imaginea copiilor români înfometați și cazați în condiții cumplite în orfelinate a fost una din primele care a provocat valuri în presa internațională după căderea comunismului în România. Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, dar povestea este departe de a se fi încheiat, relatează jurnalistul Kate Thomson într-un reportaj pentru Daily Mail.
600 de orfelinate administrate de stat, pline de copii abandonați care trăiau în sărăcie, au fost una din moștenirile pe care le-a primit România după căderea comunismului.
Publicația britanică Daily Mail amintește de imaginea unor șiruri de pătuțuri metalice pline cu copii slabi, pe jumătate dezbrăcați, zăcând în propriile fecale, cazați și câte trei în pat, pe care a descris-o Jane Nicholson, asistentă medicală și șefă a unei organizații umanitare în 1991, atunci când a intrat pentru prima oară într-un orfelinat din nordul României.
„Așa îmi imaginasem un lagăr de concentrare din timpul războiului. Am înțeles atunci că n-am să pot pleca niciodată până când nu îi voi ajuta pe copii să scape din această nenorocire”, povestește Jane Nicholson, acum în vârstă de 76 de ani.
După șocul celor descoperite în România, Jane a înființat organizația umanitară „FARA” pentru a ajuta la alinarea suferinței acestor copii traumatizați. Scopul a fost să-i scoată din acele îngrozitoare orfelinate și să îi amplaseze în cămine calde, pline de oameni cărora le păsa de soarta lor.
Povestea acestor copii care au fost scoși din orfelinate și au ajuns acum adulți în toată firea cu responsabilități, cu povești de viață și speranțe, a fost urmărită în reportajul celor de la Daily Mail.
„Copiii mai slabi erau lăsați să moară de foame”
„După revoluție, am crescut cu mama mea, Ioana, în București și eram foarte sărace”, povestește Iuliana Georgiana, acum în vârstă de 29 de ani, . „Ziua cerșeam ca să avem ce mânca, iar noaptea ne adăposteam într-un subsol rece, părăsit și plin de șobolani. Mama era atât de disperată încât, în cele din urmă, a crezut că voi fi mai în siguranță într-un orfelinat”.
Astfel, a ajuns într-un orfelinat de stat din Buftea. „Animalele erau tratate mai bine ca noi”, povestește ea despre condițiile în care a ajuns.
„Nu mai trebuia să cerșesc ca să mănânc, ci trebuia să lupt pentru asta. Am fost lăsată într-o cameră fără mobile, plină cu 30 de băieți și fete de vârsta mea. Personalul obișnuia să ne arunce puțină pâine și să ne privească cum ne batem. Erau numai șase paturi, așa că a trebuit să ne batem și pentru ele”, afirmă femeia.
Pe lângă condițiile mizere de cazare, acești copii abandonați aveau de îndurat și relele tratament aplicate de îngrijitori.
„Copiii mai slabi decât mine erau lăsați să moară de foame. O dată pe săptămână, eram stropiți cu apă rece și în restul timpului purtam cu toții aceleași treninguri murdare. Disciplina era rezolvată de un personal în halate albe, cu bățul”, a precizat Iuliana Georgiana.
„Nu-mi dau seama cum am putut supraviețui”, mai spune Iuliana.
În 1999, Iuliana a fost salvată și dusă într-un „cămin familial” din cadrul organizației „FARA”, numit Sfântul Gabriel, în Popești Leordeni, foarte aproape de București.
Ajunsă în grija fundației lui Jane Nicholson, a urmat o școală din localitate și apoi și-a luat licența în comunicații la Universitatea Dimitrie Cantemir din București.
Ea nu avea să își uite salvatoarea și a invitat-o pe Jane chiar și la nunta sa. „Sunt încă în relații cu mama mea biologică – o iubesc, o voi face mereu – dar Jane a fost cea care m-a salvat și mi-a adus iubirea în viață”, povestește tânăra.
Din 2014 s-a mutat în Marea Britanie, iar înainte de pandemie, Iuliana era un musafir obișnuit în casa lui Jane din Norfolk.
Salvarea venită din Marea Britanie
O altă poveste pe care o prezintă Daily Mail este cea a Alexandrei Smart. Spre deosebire de Iuliana, ea a fost abandonată de pe când era doar un bebeluș și a ajuns în faimosul orfelinat „Numărul 1” din București, cunoscut drept unul din cele mai brutale din România.
Ulterior, avea să devină unul dintre cei aproximativ 700 de copii care au fost adoptați și aduși în Regatul Unit. Dar traumele datorate orfelinatului aveau să o urmărească pentru restul vieții.
„Eram îngrozită de apă, am căzut dintr-un leagăn și am rămas pe jos îngrozită, nedându-mi seama că nu-i nimic dacă plâng. Părinții mei aveau niște prieteni români și, atunci când ei încercau să-mi vorbească în limba maternă, obișnuiam să-mi ascund capul în ce aveam mai la îndemână din cauză că asta îmi trezea în subconștient niște amintiri”, spunea femeia.
La 14 ani avea să treacă peste fricile sale și a mers să își întâlnească mama biologică.
„Era o femeie curajoasă. Nu am vorbit despre circumstanțele care au făcut-o să mă abandoneze; în schimb, ea a vrut să afle cum a fost viața mea și am putut să-i povestesc despre copilăria mea extraordinară, iar asta i-a dat o anume liniște”, mai spune femeia.
Pe lângă munca de cineastă, Alexandra este acum și ambasador internațional al organizației caritabile Hope and Homes for Children (Speranță și Cămine pentru Copii), care funcționează în peste 15 țări, pledând pentru desființarea sistemelor caritabile bazate pe orfelinat.
Hope and Homes for Children încearcă să îi reunească pe copii cu părinții lor biologici sau, dacă asta nu e posibil, să le găsească noi familii adoptive din comunitățile locale. Metoda se numește „dezinstituționalizare” – un termen inventat de această organizație caritabilă.
Un studiu realizat în 2020 de Hope and Homes for Children a relevat că 90% dintre copiii care au supraviețuit unei copilării într-un orfelinat nu erau pregătiți să trăiască independent ca adulți; 23% au ajuns fără adăpost, în timp ce 50% au ajuns să aibă probleme cu legea.
