Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel luni ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară de la Zaporojie, pentru a evita un accident nuclear, după ce Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc de bombardarea cel mai mare obiectiv atomic din Europa în weekend, relatează Reuters.
„Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş”, a spus Guterres, într-o conferință de presă din Japonia, unde a asistat sâmbătă la o ceremonie prin care Hiroshima a marcat 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume.
Guterres a spus că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) are nevoie de acces la centrală. „Susținem pe deplin AIEA în toate eforturile lor în ceea ce privește crearea condițiilor de stabilizare a centralei”, a spus Guterres.
Centrala nucleară de la Zaporojie a fost cucerită de forțele ruse în martie, dar este în continuare administrată de tehnicienii ucraineni.
Ucraina a anunţat sâmbătă că noi bombardamente ruseşti au deteriorat trei senzori de radiaţii şi au rănit un lucrător de la centrala electrică Zaporojie, pentru a doua oară în mai puţin de 24 de ore în weekend.
De cealaltă parte, autoritatea din zonă instalată de Rusia a declarat că forţele ucrainene sunt cele care au lovit situl cu un lansator de rachete multiple, avariind clădiri administrative şi o zonă din apropierea unui depozit.
La rândul său, ambasada Rusiei la Washington a emis un comunicat detaliind pagubele produse de „naționaliștii ucraineni”.
„Două linii electrice de înaltă tensiune și o conductă de apă au fost avariate în urma bombardamentelor. Doar datorită acţiunilor rapide şi eficiente ale armatei ruse infrastructura critică a centralei nu a fost afectată”, a transmis Ambasada Rusiei la Washington.