Romgaz, compania de stat care asigură gazele naturale pentru centralele termice din cele două oraşe, a anunţat că va opri alimentarea, din cauza datoriilor acumulate de Electrocentrale Bucureşti, compania care administrează centralele şi este tot a statului.
Dacă până la 15 octombrie Romgaz nu va primi un program ferm de plată a datoriilor, livrările de gaze către cele două oraşe vor înceta.
„În cursul dimineții de astăzi am primit și noi această înștiințare de la furnizorul principal de gaze naturale pentru ELCEN București prin care ne anunță că începând cu 16 octombrie, dacă nu achităm datoriile pe care le avem la acest moment, sunt puși în situația de a opri livrarea gazelor”, a spus Marcel Nicolaescu, director general ELCEN, la Digi24.
El a explicat că datoriile totale al ELCEN către cei patru furnizori se ridică la „circa 550 de milioane de lei”.
„Datorii pe care le-am acumulat pentru că RADET nu ne plătește factura pe care le-o emitem și care este compusă din căldură și apă caldă”, a subliniat el.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.