Iniţiativa legislativă depusă de deputaţii USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener şi Ovidiu Paraschivescu prin care dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice ar urma să fie extins şi la însoţirea acestuia la investigaţii medicale, nu doar la intervenţii chirurgicale şi tratamente, a fost adoptată de Senat.
Cuprins:
În acest context, Senatul este prima cameră sesizată, iar iniţiativa merge la Camera Deputaţilor, for decizional, relatează News.ro.
„Iniţiativa urmăreşte eliminarea unei inechităţi din legislaţia actuală şi recunoaşterea rolului esenţial pe care familia şi persoanele apropiate îl au în sprijinirea pacienţilor diagnosticaţi cu cancer şi porneşte de la o realitate simplă: în momentele dificile ale unei boli oncologice, prezenţa unui membru al familiei poate face diferenţa", a transmis USR într-un comunicat oficial.
În prezent, conform USR, cadrul legal permite acordarea concediului şi a indemnizaţiei aferente pentru persoana care însoţeşte un pacient oncologic adult la intervenţii chirurgicale şi tratamente.
Totuși, posibilitatea de a însoţi un părinte, un soţ sau o altă persoană apropiată la un control ori la o investigaţie importantă nu ar trebui să însemne automat pierderi financiare pentru cel care oferă sprijin.
„Oamenii au nevoie de o mână caldă pe holul spitalului, nu de uşi închise şi acte absurde. Să poţi să-ţi însoţeşti mama, tatăl sau soţul la un control medical fără să pierzi bani din salariu este un lucru normal.
Nu putem aştepta ani de zile până când se vor construi noi spitale; pacienţii oncologici au nevoie de sprijin acum. Mulţumim celor 106 senatori din 107 care au înţeles această urgenţă şi au votat pentru susţinerea proiectului nostru", a precizat deputatul USR Ovidiu Paraschivescu.
Prin modificarea propusă a Legii nr. 158/2005 cu privire la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, iniţiatorii urmăresc ca persoana care, la solicitarea pacientului şi cu recomandarea medicului curant, îl însoţeşte la investigaţii medicale, intervenţii chirurgicale şi tratamente să poată beneficia de concediu şi de indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice cu vârsta de peste 18 ani.
„Ceea ce pentru un om sănătos poate să nu pară mare lucru pentru un pacient oncologic şi familia sa este un ajutor concret şi binevenit, într-o perioadă dificilă, când orice mână întinsă face o mare diferenţă în bine. Le mulţumesc tuturor colegilor senatori, care au demonstrat, prin adoptarea fără niciun vot împotrivă a acestei propuneri legislative, că ajutorarea pacienţilor oncologici nu are culoare politică, aşa cum e şi firesc", a transmis deputatul USR Ciprian Rigman.