Aproape 500 de civili au fost salvați din Mariupol. Evacuările din Azovstal continuă

Comentează
Arhiva foto

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat vineri că prin intermediul a două coridoare umanitare organizate de ONU și Crucea Roșie s-a reușit salvarea a aproximativ 500 de persoane din uzina Azovstal, din orașul asediat și ocupat de ruși Mariupol și din zonele limitrofe, potrivit unui mesaj postat pe Twitter. Evacuările vor continua vineri cu o treia operațiune de evacuare, potrivit CNN și Unian.

„Sper că prin coordonare continuă cu Moscova și Kievul vom avea mai multe pauze umanitare pentru a permite civililor trecerea în siguranță”, a precizat Antonio Guterres.

In a joint @UN-@ICRC operation, 2 safe passage convoys successfully evacuated nearly 500 people from the Azovstal plant, Mariupol & surrounding areas.

I hope that continued coordination with Moscow & Kyiv will lead to more humanitarian pauses to allow civilians safe passage.— António Guterres (@antonioguterres) May 5, 2022 

Organizația Națiunilor Unite și Crucea Roșie vor desfășura vineri o a treia operațiune de evacuare a civililor din Mariupol, a anunțat secretarul general ONU. Aproximativ 200 de civili sunt încă prinși în buncărele uzinei Azovstal care este atacată puternic de forțele ruse.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că ar trebui făcut totul pentru „a scoate oamenii din aceste zone infernale”. Vladimir Putin afirmă că forțele sale sunt gata să ofere civililor o cale sigură de evacuare, dar luptătorii trebuie să se predea.

Președintele rus și-a declarat deja victoria asupra orașului Mariupol, ordonând forțelor sale să sigileze amplasamentul industrial care a fost proiectat în timpul Războiului Rece pentru a servi drept buncăr nuclear și are o rețea de tuneluri adânc sub pământ. Cu toate acestea, forțele ucrainene rămase în interiorul uzinei spun că atacurile rusești continuă.

Andriy Yermak, șeful personalului prezidențial, a declarat vineri dimineață că o nouă încercare de evacuare a civililor prinși în Azvostal este în curs de desfășurare „în acest moment”. „Următoarea etapă de salvare a oamenilor noștri din Azovstal este în curs de desfășurare. Informațiile despre rezultate vor fi furnizate ulterior”, a transmis oficialul ucrainean.

Anterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile de evacuare din orașul Mariupol din sudul orașului au continuat joi.

„Operațiunea de salvare de la Mariupol a continuat astăzi cu asistența Națiunilor Unite și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Oamenii sunt în drum spre un teritoriu sigur”, a spus Zelenski în mesajul său adresat joi noapte.

Președintele Ucrainei nu a precizat numărul persoanelor care au fost evacuate doar joi, dar a spus că peste 300 de persoane din zona Mariupol și peste 150 de persoane de la uzina Azovstal „primesc deja tot ajutorul de care au nevoie” după ce au fost evacuate în ultimele zile. Miercuri, autoritățile au reușit să evacueze 344 de persoane din zona Mariupol.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!