Conform raportării Ministerului Educației, din data de 13 septembrie și până acum, adică la 17 zile de la debutul anului școlar, 8.470 de preșcolari și elevi și 2.688 de angajați din învățământ au fost confirmați cu coronavirus.

În prezent, cursurile față în față sunt suspendate în 6.874 de clase sau grupe din cauza apariției cazurilor de COVID-19. În total, 167.298 de copii fac ore online din cauza suspendării cursurilor.

În urmă cu o săptămână, la 10 zile după redeschiderea școlilor, Ministerul Educației anunța că 3.362 de elevi şi 1.192 de angajaţi din unitățile de învățământânt au fost testați pozitiv cu coronavirus.

Asta după ce, la trei zile de la începutului anului școlar, 1.091 de elevi şi preşcolari şi 604 angajaţi erau confirmați cu COVID-19.

Datele vin în contextul în care ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat miercuri renunțarea la pragul de 6 la mie drept criteriu în funcție de care școlile trec în online. Măsura se va aplica de luni, 4 octombrie.

„Decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli”, este decizia luată miercuri de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Foto: Dumitru Angelescu

Citeşte şi:

Ce măsuri au decis autoritățile pentru „drumul morții” spre Moldova

Studiul care contrazice o teorie apărută la începutul pandemiei: Fumătorii sunt cu 80% mai predispuși la internare din cauza COVID

26 de companii din energie, investigate de ANRE pentru manipularea pieței

Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier. Șoferul vinovat era băut! Reacția patronului FCSB
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
"Deranjat de zgomot", un român a tâiat cauciucurile a 91 de mașini parcate pe opt străzi, într-un cartier din Linz, Austria
Observatornews.ro
"Deranjat de zgomot", un român a tâiat cauciucurile a 91 de mașini parcate pe opt străzi, într-un cartier din Linz, Austria
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie