Acesta vine ca urmare a dezvăluirilor făcute zilele trecute de către revista Newsweek, care a descoperit că fiul lui Liviu Dragnea își are domiciliul într-o casă parohială din București.

Preotul Dionis Tătulescu ar fi făcut aceste demersuri pentru ca Valentin Dragnea să aibă domiciliul în București și pentru ca astfel nunta acestuia să aibă loc în Capitală.

Cununie la aceeași biserică

Valentin Dragnea se căsătorește fix cu una dintre fiicele preotului, iar cununia va avea loc la aceeași biserică

”Una dintre fiicele preotului Dionis Tătulescu urmează a se căsători în luna august 2018 cu domnul Valentin Dragnea.

Fără a solicita acordul Parohiei Sfântul Elefterie – Nou și fără a înștiința Centrul eparhial, preotul Dionis Tătulescu a realizat demersurile legale, astfel încât viitorul său ginere, domnul Valentin Dragnea, și-a stabilit domiciliul în casa parohială de la adresa menționată, cu scopul de a se oficia căsătoria sa civilă în Municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

Preotul Tătulescu este cleric la Parohia Sfântul Elefterie-Nou, unde slujește.

Casa parohială se află în strada Dr. Mihail Obedenaru Gheorghiade, nr 1, împreună cu soția sa și cele două fiice. Și, mai nou și cu Dragnea junior.

Arhiepiscopia mai arată că, potrivit statutului privind organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe, casele parohiale sunt folosite în special de preoții slujitori ai parohiilor respective și de familiile lor.

”Menționăm că în casa parohială a Parohiei Sfântul Elefterie – Nou nu își desfășoară activitatea nicio societate comercială, locuința nefiind sediul social pentru vreo societate comercială.

În concluzie, nu se justifică nicio învinuire a Bisericii Ortodoxe Române privind domiciliul actual al domnului Valentin Dragnea”, arată Arhiepiscopia în comunicat.

Acuze privind datorii neplătite

Fiul lui Dragnea este acuzat de mai multe firme că a dat ”țepe”, după ce biletele la ordin emise de ferma de porci a acestuia din Teleorman au fost refuzate.

O investigație Libertatea a arătat că Dragnea jr a redus masiv efectivele de porci de la ferma sa din Teleorman înainte de a veni pesta porcină africană, numărul acestora scăzând de la 13.000 la 3.000 în mai puțin de un an.

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)