Cuprins:
Pregătirile au început imediat după alegerile prezidențiale de anul trecut
Potrivit investigației, pregătirile pentru influențarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pe 28 septembrie, au început imediat după cel de-al doilea tur al prezidențialelor din 3 noiembrie anul trecut, care a fost câștigat de proeuropeana Maia Sandu în detrimentul prorusului Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din toamna anului trecut în pofida zecilor de milioane investite de Moscova pentru propulsarea candidaților săi, inclusiv prin cumpărarea alegătorilor.
Timp de câteva luni, așa-numiții „activiști responsabili de comunicare” ai Blocului „Victorie/Pobeda”, înființat de Ilan Șor la Moscova, au fost instruiți online de o echipă de curatori vorbitori de limbă rusă cum să folosească rețelele sociale și cum să păcălească algoritmii pentru a obține un impact cât mai mare.
Ulterior, „activiștii” au primit ca sarcini să bombardeze zilnic rețelele sociale cu texte propagandistice antieuropene, aliniate la narațiunile de propagandă rusă, acționând practic ca o armată digitală a Kremlinului împotriva Republicii Moldova. Ținta: alegerile parlamentare din 28 septembrie, pe care Moscova le consideră cruciale pentru preluarea puterii la Chișinău.
Ziarul de Gardă, o publicație de investigații de la Chișinău, arată cum s-a format, cum s-a extins și cum s-a consolidat o adevărată fermă de troli, coordonată direct de la Moscova.
Războiul informațional, una dintre liniile de atac ale Moscovei
Autoarea investigației este Natalia Zaharescu, care s-a infiltrat în rețeaua de propagandă cu pseudonimul Irina Zahar. Primul contact cu rețeaua kremlinistă a avut loc pe 7 noiembrie 2024, la patru zile după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Irinei Zahar i s-a propus în acea zi să participe la o „instruire gratuită privind rețelele sociale”, pentru a-și putea îndeplini „funcția de activist pentru coordonarea comunicării” în cadrul Blocului „Victorie/Pobeda”. Primul ei așa-zis curator fusese o anume „Eva Sergheevna”.
Potrivit investigației, comunicarea a avut loc în mare parte prin intermediul aplicației Telegram. Eva Sergheevna i-a trimis Irinei Zahar un link la un grup numit în limba rusă „Обучение Активистов по Коммуникации”, adică „Instruirea activiștilor responsabili de comunicare”. În aceeași seară a avut loc un apel în chat-ul asociat grupului, în care erau deja 55 de membri.
Prima instructoare din cadrul grupului era o femeie care se prezenta Asea Albertovna. Rolul ei a fost să-i inițieze pe participanți în funcțiile de bază ale aplicației Telegram.
„Acest chat nu e cu acces public. Totul se face cu scopul de a promova și a crea o comunitate nouă. Pentru că în prezent lupta este informațională și metodele vechi nu funcționează, este necesar să trecem la un nou nivel. Iar noul nivel este, oricât de înfricoșător ar suna, sistemul războiului informațional. Colectivul nostru, care s-a adunat astăzi, este pilot de lansare a unui proiect mare, care se va răspândi în toată țara”, a transmis Asea Albertovna, oferind câte o sarcină la fiecare la trei zile.
Accent pus pe TikTok în contextul alegerilor prezidențiale din România
Potrivit investigației, ideea inițială era de a crea grupuri de Telegram pentru fiecare raion din Republica Moldova, pe care „activiștii” responsabili de comunicare urmau să publice informații de divertisment sau culturale, alternate cu mesaje politice. De asemenea, „activiștii” au fost instruiți cum să folosească un VPN, cum să-și anonimizeze datele pe Telegram, să ascundă numărul de telefon și să nu-și pună numele adevărat.
Prima sarcină a constat în susținerea candidatului Ion Galușcă la funcția de primar al orașului Căușeni. Candidatul lui Șor a fost promovat cu postări pozitive, like-uri și distribuiri de Facebook. Cu toate acestea, el a pierdut alegerile organizate pe 17 noiembrie 2024.
Între timp, instructorii din rețea au decis să mute accentul de pe Telegram către TikTok. Această mișcare s-a produs în contextul alegerilor prezidențiale anulate în România.
Metodele de manipulare ale Moscovei. Frica, folosită mai ales împotriva vârstnicilor
Asea Albertovna le-a transmis „activiștilor” că vor trebui să publice informații politice fără să pară a fi politice: „Chiar dacă vom posta despre politică, mai ales dacă vom posta informație politică, trebuie să fim foarte precauți, să nu fim foarte direcți. (…) Trebuie să prezentăm atât de atent, încât omul să aibă impresia că nu voi i-ați spus asta, dar că el s-a gândit singur la asta. Asta va fi cea mai mare dificultate și sarcina noastră principală”.
Publicul-țintă al mesajelor politice trebuie să fie persoanele vârstnice, pentru că acestea sunt cei mai activi alegători. Iar cea mai eficientă tactică considerată în cazul lor era frica. „Atenția publicului poate fi captată pe două căi. Prima sunt banii, a doua este frica. Noi jucăm pe seama unor temeri ale oamenilor. Și noi putem să ne folosim de asta în cadrul instruirii noastre și a promovării pe rețelele sociale, ca să capturăm acest public”, a declarat Asea Albertovna în timpul unei discuții în chat.
Odată cu mutarea accentului pe TikTok au apărut noi moderatori, care se prezentau ca Mihail Alexandrovici și un anume Adam.
Flashmobul test pentru alegerile parlamentare
Adam le-a vorbit activiștilor despre organizarea unui flashmob pe TikTok în contextul sărbătorilor de Anul Nou, scopul acestuia fiind de a lărgi audiența conturilor pe care aceștia le controlează prin videoclipuri amuzante, inofensive, dar cu tentă politică.
„Dacă noi toți, acest număr de oameni, ne vom abona unul la celălalt, ne vom da like-uri și dacă 300 – 400 de oameni vor publica un video identic, având un mesaj identic, o parte a publicului organic, adică a oamenilor care nu au nicio legătură cu noi, oricum vor vedea asta. Acesta este marele scop și va fi o victorie mare pentru noi”, a explicat el.
Pe 25 decembrie, adică în ziua de Crăciun, Mihail Alexandrovici a publicat în grup un videoclip pe care urma să se bazeze flashmob-ul. Videoclipul era denumit„Dansuri care ne încălzesc”. În el apărea una dintre activistele din grup, o anume Inga, și care a fost „pacienta zero” a flashmobului.
Inga s-a filmat dansând lângă un brad de Crăciun pe o melodie asemănătoare cu una folclorică, iar pe ecran apăreau patru mesaje ce trebuiau promovate prin acest flashmob: gaz pentru un leu, interzicerea LGBT, alegeri corecte, adaos la pensii pentru pensionari. Sarcina „activiștilor” era să filmeze videoclipuri similare și să le publice pe TikTok, dar preluând cu strictețe aceeași linie melodică și hashtagurile, precizează Ziarul de Gardă.
Potrivit lui Mihail Alexandrovici, acest flashmob avea „scopul de a crea fundamentul pe care vom lucra la alegerile parlamentare” din 28 septembrie. Flashmobul ar fi adunat 64.000 de vizualizări până în 28 decembrie, iar acest lucru a fost apreciat la Moscova.
Activități întețite odată cu începerea anului curent
Odată cu începerea anului curent, instruirile și sarcinile pentru „activiștii” responsabili de comunicare s-au întețit. Primul apel în grup a fost organizat pe 3 ianuarie, iar Asea Albertovna a lăudat rezultatele flashmobului: „Avem scopuri foarte mari, ca până la 12 ianuarie să ajungem la plafonul de un milion de vizualizări. Și asta este posibil”.
Mihail Alexandrovici le-a transmis în continuare „activiștilor” cum să scrie postări pe Facebook care să capteze atenția și cum să evite să le fie blocate conturile. „Activiștii” au fost încurajați să-și creeze conturi „de lucru” pe rețelele sociale, folosind pseudonime ca să nu-și dezvăluie adevărata identitate, dar să facă și postări personale prin care să trezească simpatia publicului și să creeze impresia unor conturi autentice, notează Ziarul de Gardă.
Apoi, la 22 ianuarie, Asea Albertovna a anunțat extinderea rețelei cu noi recruți: „Cine nu a reușit să-și invite prietenii, și asta e foarte necesar și important, este ultima șansă, de mâine începem cu novicii, cei care abia încep să cunoască spațiul media și al rețelelor sociale”.
Liniile bombardamentului informațional zilnic
La sfârșitul lui ianuarie, Asea Albertovna a anunțat un nou proiect, destinat celor mai activi membri ai grupului. Ca urmare a acestui anunț, „activista” Irina Zahar a fost sunată pe 5 februarie de pe numărul de telefon lăsat în rețea pentru a fi invitată să facă parte din noul proiect, care se numea „InfoLider”.
O femeie care s-a prezentat cu numele Nelly i-a explicat jurnalistei sub acoperire că scopul InfoLider este „să răspândească pe internet informație politică de actualitate despre Republica Moldova. Noi vom publica în fiecare zi postări pe Facebook și TikTok”.
Sarcinile erau, conform Ziarului de Gardă:
- Publicarea conținutului de autor pe Facebook și TikTok nu mai puțin de trei ori pe săptămână, la o temă indicată;
- Crearea unor postări originale despre pasiunile personale, nu mai rar de o dată pe săptămână, pe Facebook și TikTok;
- Răspândirea unor postări originale, la o temă politică indicată, nu mai rar de o dată sau de două ori pe săptămână, pe Facebook și TikTok.
Asea Albertovna le-a recomandat participanților la proiect să apeleze la umor, la melodii populare și să folosească instrumente de inteligență artificială, în special ChatGPT, pentru a reformula textele astfel încât acestea să nu fie identice și să se creeze impresia unor mesaje personalizate.
La rândul lui, Adam i-a dat fiecărui participant sarcina să adune cel puțin 300 de prieteni pe Facebook și a vorbit despre renumerarea activității. „Se plătește, hai să vă spun, se plătește direct de la Moscova. Nu se plătește din partea blocului (Vitorie/Pobeda – n.r.), se plătește de la Moscova”, a insistat el.
Proiectul „InfoLider”, folosit inclusiv pentru susținerea lui Călin Georgescu
O primă sarcină din cadrul proiectului „InfoLider” a fost contestarea deciziei cu privire la închiderea Centrului Rus de Cultură și Știință de la Chișinău. Decizia a venit după ce mai multe fragmente de drone rusești au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.
Au urmat alte sarcini de îndeplinit. Una dintre ele presupunea răspândirea mesajului că „regimul Sandu” trebuie să plece odată cu reinstalarea lui Donald Trump la Casa Albă. În acest context, au fost folosite narațiunile anti-UE și anti-USAID răspândite în acea perioadă și de mai mulți politicieni pro-ruși din Republica Moldova, notează Ziarul de Gardă.
Pe 26 februarie, coordonatorii de la Moscova și-au amintit de demisia fostului președinte Klaus Iohannis, care se produsese pe 10 februarie, și le-au transmis participanților la proiect să răspândească mesajul că Maia Sandu trebuie „să plece după Iohannis”.
Proiectul „InfoLider” a fost folosit și pentru susținerea fostului candidat la Președinția României, Călin Georgescu, cercetat penal pentru constituirea ori sprijinirea grupărilor ce au caracter fascist, rasist, xenofob sau antisemit. Când Georgescu a fost reținut, celor din rețea li s-a cerut să scrie mesaje în favoarea acestuia. Postările erau însoțite de hashtaguri precum: #NuRomânia, #NuEU, #Nuglobaliștilor, #Crizademocrației. Toate postările trebuiau expediate în chatbotul „InfoLider”, pentru a fi contabilizate.
350 de milioane de dolari pentru manipularea alegerilor parlamentare
După o lună de activitate în cadrul proiectului „InfoLider”, jurnalistei de la Ziarul de Gardă i s-au cerut datele de identitate și un număr de cont la banca rusească PSB pentru a fi remunerată. Reporterița a expediat datele cu care s-a înregistrat în 2024, atunci când s-a infiltrat în rețeaua Șor cu identitatea inventată Irina Zahar. Ca urmare, la câteva zile distanță, mai exact pe 13 martie, jurnalista a fost exclusă din grupul de pe Telegram pentru așa-numiții „infolideri”, iar curatorii Eva Sergeevna, Adam și Asea Albertovna au șters toate conversațiile de pe Telegram cu ea. Contactați ulterior pentru a fi confruntați, niciunul nu a răspuns la apeluri și la mesajele transmise, precizează Ziarul de Gardă.
În schimb, armata digitală a continuat să funcționeze la turații maxime, publicând constant mesaje care se aliniază narațiunilor rusești de denigrare a Uniunii Europene și a parcursului european al Republicii Moldova. Toate – cu texte similare, aceleași hashtaguri și imagini, dovadă a faptului că sunt coordonate din același punct de control, subliniază Ziarul de Gardă, notând că va reveni cu informații actualizate despre armata digitală a Kremlinului.
Potrivit unor surse de la Kremlin citate de jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon, regimul de la Moscova a alocat 350 de milioane de dolari pentru a manipula în favoarea sa alegerile parlamentare din Republica Moldova și pentru a răsturna Guvernul proeuropean de la Chișinău.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f7dcba53a5a64e3d20eb5f888739533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/propaganda-rusa-ataca-republica-moldova--imagine-cu-caracter-ilustrativ-foto-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.