Armenii au spus „nu” forțelor proruse în cele mai importante alegeri din istoria lor. Lilit Tadevosyan, jurnalistă: „Rusia a încercat întotdeauna să ia decizii pentru noi”

Comentează
Simpatizanți ai premierului armean Nikol Pașinian celebrează victoria în Piața Republicii din Erevan Foto: Hepta
Interviu

Armenia, o țară cu trei milioane de suflete din Caucazul de Sud, a trecut prin experiența celor mai dificile alegeri de la obținerea independenței sale. Aceste alegeri au fost marcate de o presiune uriașă dinspre Rusia, dar armenii, la fel ca cetățenii Republicii Moldova înaintea lor, nu s-au lăsat intimidați și au dat șansă posibilității de a încerca o nouă cale pentru viitorul lor. Într-un interviu exclusiv acordat pentru Libertatea, jurnalista Lilit Tadevosyan explică miza alegerilor, starea de spirit din țara sa și provocările care urmează între aspirația către o țară independentă deschisă către Occident și eforturile depuse de o Rusie care tinde să domine prezentându-se drept singura „protectoare”.

Libertatea: Armenia a trecut probabil prin cele mai importante alegeri de la obținerea independenței sale de Uniunea Sovietică. Unii observatori le-au considerat „cele mai geopolitizate” alegeri din istoria țării. Explicați-ne vă rog contextul și care a fost starea de spirit a armenilor?

Lilit Tadevosyan: Da, aveți dreptate, aceste alegeri au fost, probabil, cele mai importante pentru Armenia de la independență, deoarece, pe de o parte, se afla un guvern care lupta pentru suveranitatea, independența și autodeterminarea Armeniei, mai multe partide mici împărtășind această opinie și majoritatea populației. Pe de altă parte, se aflau forțele proruse, dintre care trei în special nu își pot imagina viitorul Armeniei fără Rusia. Una dintre ele nu a reușit să treacă pragul electoral, în timp ce celelalte două au intrat în parlament. Trebuie menționat faptul că printre reprezentanții tuturor celor trei forțe există și cei acuzați de luare de mită electorală. Numărul reprezentanților „Armeniei Puternice” implicați în cazurile sus-menționate depășește o sută. Și majoritatea compatrioților noștri, desigur, au fost indignați de acest fenomen și, ca răspuns, au făcut propriul pas votând pentru partidul de guvernământ. Comparativ cu 2021, mai mulți cetățeni au votat pentru partidul de guvernământ la aceste alegeri.

Libertatea: Alegerile parlamentare din Armenia au adus aminte de cele desfășurate în toamna anului trecut în Republica Moldova, cu o interferență rusă fără precedent. În cazul Armeniei, am observat din străinătate o presiune uriașă în ultimele săptămâni înainte de vot, cu restricții economice și retorică împotriva apropierii de Occident. Cum pot fi interpretate aceste eforturi ale Rusiei, care au fost principalele sale tactici în Armenia și cum s-au raportat în general armenii la ele?

Lilit Tadevosyan: Au existat unele asemănări cu alegerile care au avut loc anul trecut în Moldova, având în vedere rapoartele din diverse surse privind interferența Rusiei în alegerile armene. În opinia mea, Rusia este invidioasă pe apropierea Armeniei de UE, motiv pentru care, chiar înainte de alegeri, mulți armeni care locuiesc în Rusia au venit în Armenia pentru a vota partidul „Armenia Puternică”, fondat de oligarhul rus Samvel Karapetyan. Comitetul Anticorupție a descoperit numeroase cazuri similare. În plus, s-a încercat interzicerea exportului anumitor mărfuri din Armenia în Rusia, în special coniac, apa minerală Jermuk, căpșune, roșii, alte produse agricole și flori.

Cu toate acestea, am observat și un răspuns rapid al UE la acest proces și măsuri compensatorii pentru întreprinderile noastre. Mai mult, guvernul nostru a oferit sprijin întreprinderilor afectate. De asemenea, este destul de remarcabil faptul că, în timpul campaniei electorale, mulți fermieri și exportatori agricoli s-au adresat reprezentanților partidului de guvernământ și au spus că, deși au suferit din cauza Rusiei, independența și suveranitatea statului erau mai importante pentru ei. Adresându-se națiunii, prim-ministrul Nikol Pașinian a spus: „Voi apărați statul, noi vă vom apăra căpșunele”. Și rezultatele alegerilor confirmă acest lucru: majoritatea compatrioților noștri au apărat statul și pacea. Partidul de guvernământ a făcut campanie sub sloganul „Ridicați-vă pentru pace”.

Libertatea: Cum este percepută Rusia în Armenia după ofensiva militară azeră din Arțah și cum pot evolua relațiilor ruso-armene după alegeri?

Lilit Tadevosyan: Nu este un secret faptul că mulți dintre compatrioții noștri trăiesc și lucrează în Federația Rusă, iar relațiile armeano-ruse înainte de război puteau fi descrise ca fiind de bună vecinătate. Cu toate acestea, după războiul din Karabah, când Rusia, considerată aliatul nostru strategic, nu și-a îndeplinit obligațiile de aliat, când forțele de menținere a păcii ruse, care se presupunea că asigurau securitatea populației din Nagorno-Karabah după războiul din 2020, i-au văzut pe locuitorii din Karabah trăind sub blocadă timp de aproape opt luni, pe jumătate înfometați și lipsiți de contact cu Armenia, poporul armean a înțeles ce înseamnă de fapt acest „aliat”.

Poporul armean, fiind un popor prietenos, consideră politica autorităților ruse față de Armenia ca fiind, ca să spunem așa, neprietenoasă. De asemenea, trebuie menționat că, după războiul ruso-ucrainean, mulți ruși s-au mutat în Armenia din Rusia, unde lucrează sau își deschid afaceri, iar mulți au decis să se mute și să locuiască permanent în țara noastră.

În urma alegerilor, a existat o anumită tensiune în relațiile armeano-ruse, care cred că va persista o perioadă, având în vedere faptul că oficialii ruși declară zilnic alegerile din țara noastră ca fiind nedemocratice. Timpul va arăta cum va evolua situația. De altfel, merită menționat faptul că aceste declarații sunt făcute de oficiali dintr-o țară în care oamenii au fost arestați pur și simplu pentru că au afișat o pancartă „Nu războiului” și unde cei care s-au pronunțat pur și simplu împotriva războiului, inclusiv mulți artiști, intelectuali și jurnaliști cunoscuți, au fost considerați agenți străini.

Libertatea: Armenia a găzduit pentru prima dată luna trecută summitul Comunității Politice Europene și primul summit UE-Armenia. Cum este percepută Uniunea Europeană în Armenia? Dar Uniunea Economică Eurasiatică?

Lilit Tadevosyan: Primul summit al Comunității Politice Europene din Armenia a avut loc cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale pentru Adunarea Națională a Armeniei. A lăsat o impresie foarte pozitivă și cred că participanții au fost foarte mulțumiți, judecând după declarațiile lor. Acesta a fost un alt pas pe calea Armeniei către UE. Relațiile din cadrul Uniunii Economice Eurasiatice se dezvoltă ca de obicei. Deși chestiunea rămânerii în această structură este discutată la nivel public, este clar că acesta nu este un proces care se va întâmpla peste noapte.

Libertatea: Vladimir Putin îi cere lui Nikol Pașinian un referendum pe tema aderării la UE? Putem vorbi de o capcană?

Lilit Tadevosyan: Această problemă a fost discutată la ultima sesiune a UEEA (Uniunea Economică Eurasiatică). Însă, în mod surprinzător, atunci când fostele autorități armene au decis brusc să adere la UEEA în 2013, nu a fost propus niciun referendum.

Libertatea: Am observat critici din Rusia inclusiv împotriva normalizării timide a relațiilor cu Turcia și împotriva unor relații mai strânse cu Statele Unite. Ce își dorește de fapt Kremlinul de la Armenia?

Lilit Tadevosyan: Adevărata problemă este că, timp de decenii, guvernele armene au fost formate în urma unor alegeri trucate, iar acest lucru a reprezentat o vulnerabilitate pentru autoritățile de la acea vreme, pe care Rusia însăși a exploatat-o. Rusia a încercat întotdeauna să ia decizii pentru noi și să ne „salveze” de o țară sau alta. Acum, că autorități alese, democratice și pro-guvernamentale au ajuns la putere în Armenia, care încearcă să negocieze, fără intermediari, atât cu vecinii, cât și cu superputeri, Rusiei nu-i place acest lucru. A fost întotdeauna în interesul Rusiei să mențină Armenia sub controlul său și să demonstreze că este „protectorul sau garantul securității” noastre.

Libertatea: Care ar fi calea pentru păstrarea suveranității și independenței Armeniei?

Lilit Tadevosyan: În realitate, această cale nu este ușoară, dar, pe 7 iunie, poporul armean a făcut un pas crucial pe această cale: au avut loc alegeri, iar partidul de guvernământ Contractul Civil, care pledează pentru păstrarea statalității și suveranității, a câștigat.

Nu exclud faptul că în viitorul apropiat vor apărea numeroase obstacole care ar putea împiedica acest proces, dar din moment ce alegerile au fost libere, corecte și transparente, depășirea acestor obstacole se va produce dintr-o poziție mai puternică.

Libertatea: Cum poate arăta scena politică din Armenia după 7 iunie și ce direcții merită urmărite?

Lilit Tadevosyan: Opoziția și forțele proruse continuă să facă gălăgie, iar reprezentanții partidelor acuzați de cumpărare de voturi încearcă să umbrească alegerile din 7 iunie, dar poporul armean a dovedit că nu se va mai întoarce la obiceiurile nelegiuite din trecut. Am ales calea păcii și prosperității și, prin urmare, poporul susține necondiționat autoritățile actuale și realese. Cu sprijinul majorității poporului, autoritățile actuale vor fi mai bine poziționate pentru a depăși provocările viitoare.

Libertatea: Ce așteptări aveți de la viitorul Armeniei, o țară cu un trecut foarte zbuciumat?

Lilit Tadevosyan: Poporul nostru a îndurat multe suferințe, iar independența a fost obținută cu prețul a numeroase pierderi și privațiuni, dar toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Alegerile din 7 iunie dovedesc încă o dată că poporul armean își vede acum viitorul construind o Armenie liberă, independentă, suverană și democratică. De altfel, poporul nostru are o altă caracteristică unică: în fața pericolului, fie extern, fie intern, poporul nostru este capabil să se unească rapid, așa cum au demonstrat la alegerile din 7 iunie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!