Asasinările oficialilor instalați de Rusia în Ucraina ocupată sunt în creștere rapidă: „A început vânătoarea de colaboratori”

 1 comentariu
Arhiva foto

O numărătoare realizată de proiectul voluntar WarTranslated, și coroborată de The Moscow Times, arată că în august au avut loc nouă astfel de tentative de asasinat, în creștere față de cele trei din iulie.

Alexei Kovalev, șeful adjunct al administrației instalate de Moscova în Herson, a fost găsit duminică împușcat mortal, în locuința sa din orașul ucrainean Hola Pristan, controlat de Moscova. În apropiere se aflau prietena sa, în stare gravă, cu răni de cuțit la gât, și o pușcă Mossberg.

Înainte de invazia Rusiei, Kovalev era deputat în parlamentul ucrainean și membru al partidului Slujitorul Poporului, al președintelui Volodimir Zelenski. După ce o mare parte din regiunea Herson a fost cucerită de trupele rusești în primele săptămâni ale invaziei, el a schimbat tabăra.

Kovalev pare să fi fost asasinat pentru că a colaborat cu Rusia.

Ritmul unor astfel de asasinate în teritoriile ucrainene controlate de Rusia a crescut în ultimele săptămâni, într-un moment în care Kremlinul încearcă să accelereze integrarea politică a Ucrainei ocupate, iar Kievul merge mai departe cu contraofensiva sa din sud.

O numărătoare realizată de proiectul voluntar WarTranslated, și coroborată de The Moscow Times, arată că luna trecută au avut loc nouă astfel de tentative de asasinat, în creștere față de cele trei în iulie.

În total, de la debutul invaziei, au avut loc cel puțin 19 tentative de asasinat în zonele controlate de Rusia în Ucraina.

În timp ce mulți presupun că acestea sunt asasinate politice ordonate de Kiev pentru a descuraja colaboratorii și pentru a submina planurile Moscovei, experții au speculat că unele par a fi parte a unor lupte locale pentru putere sau dispute de afaceri.

Soarta oficialilor ucraineni numiți de Moscova

Presa rusă a scris frecvent despre posibila organizare a unor referendumuri care „să decidă” integrarea în Rusia a teritoriilor ucrainene ocupate. Însă un calendar concret pentru aceste voturi nu a fost stabilit.

„Cred că Moscova nu a luat încă o decizie finală cu privire la referendumuri - va depinde de situația de pe teren și de cât de bine controlează Rusia teritoriile. Kievul înțelege foarte bine acest lucru”, a declarat analistul politic Ivan Preobrajenski pentru The Moscow Times.

Iar situația este deocamdată complicată.

Pe lângă faptul că a fost politician, Kovalev a fost, de asemenea, implicat îndeaproape în afacerile agricole pentru care sudul Ucrainei este renumit, jucând, se pare, un rol-cheie în organizarea transporturilor de cereale ucrainene către Rusia după invazie.

Kovalev s-a și întâlnit în iunie cu un înalt oficial de la Kremlin, Serghei Kirienko, care supraveghează teritoriul ucrainean ocupat, după care a postat pe Facebook: „Rusia este aici în mod serios și pentru totdeauna!”. Două săptămâni mai târziu, el a scăpat cu viață dintr-un atentat cu mașină-capcană.

Cea mai ciudată tentativă de asasinat de până acum a avut loc la începutul lunii august, când șeful regiunii Herson numit de Moscova, Vladimir Saldo - șeful lui Kovalev - a fost otrăvit.

Saldo, fost primar al orașului Herson și om de afaceri local, a fost transferat la un spital din Moscova după ce ar fi mâncat o masă pregătită de un nou bucătar, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că este posibil ca acesta să fi ingerat un agent neurotoxic.

În ciuda rapoartelor potrivit cărora starea de sănătate a lui Saldo s-a îmbunătățit „semnificativ”, acesta nu a mai fost văzut în public de atunci.

La o zi după presupusa otrăvire a lui Saldo, un alt oficial pro-Kremlin din regiunea Herson, Vitali Gurа, a fost împușcat mortal în fața casei sale.

Și în timp ce Ucraina a intensificat pregătirile pentru o ofensivă în apropiere de Herson, săptămâna trecută, adjunctul șefului politicii interne pentru regiunea Herson, Igor Telegin, numit și el tot de Moscova, a supraviețuit unui atac cu bombă.

În timp ce cele mai multe atacuri - 10 din cele 19 contabilizate de WarTranslated - par să fi avut loc în regiunea Herson, alte regiuni ale Ucrainei ocupate au fost, de asemenea, martore ale unui val de astfel de incidente.

În regiunea ocupată Zaporojia, săptămâna trecută, ofițerul de poliție rutieră Alexander Kolesnikov a murit după ce a fost rănit într-o explozie în orașul Berdiansk, iar Ivan Sușko, șeful orașului Mihailivka, numit de ruși, a fost ucis într-un atentat cu mașină capcană.

Oleg Șostak, aparent afiliat la partidul de guvernare Rusia Unită, a fost și el grav rănit într-un atac în Melitopol, la începutul acestei luni. Iar Evgheni Iunakov, șeful numit de ruși al unui orășel din regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a fost ucis luna trecută de o mașină-capcană.

Un avertisment al Kievului

În timp ce autoritățile locale instalate de Rusia au acuzat Ucraina pentru majoritatea acestor asasinate, Kievul nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa.

Primarul în exil al orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a declarat totuși la începutul acestei luni că ucrainenii care colaborează cu Moscova „vor fi trași la răspundere” și că „a început vânătoarea de colaboratori care se pregătesc pentru pseudo-referendum”.

Anchetatorii ucraineni au declarat că aproximativ 1.150 de persoane din întreaga țară sunt în prezent anchetate pentru trădare sau colaborare cu Rusia.

Analiștii spun că asasinatele reprezintă un fel de armă psihologică. Atacurile „sunt un avertisment pentru persoanele care colaborează cu Rusia”, a declarat Konstantin Skorkin, expert în politica din estul Ucrainei la Carnegie Endowment for International Peace.

Potrivit experților, unul dintre rezultatele crimelor este că Rusia se va confrunta probabil cu o lipsă de personal pentru posturile politice și administrative vacante din regiunile ocupate.

Există dovezi că unii oficiali au plecat deja în zone mai sigure. Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației Herson, instalată de Rusia, acuzat cândva că a atacat cu gaze lacrimogene un birou al unui ziar local, a fost văzut marți într-o înregistrare video filmată în orașul rus Voronej.

Contactat de jurnaliști, Stremousov a confirmat că a plecat din Herson, dar a spus că munca sa este cea care îl face să fie „în permanență în deplasare”.

Lupte pentru putere

În timp ce mulți cred că partizanii ucraineni s-au aflat în spatele asasinatelor, alți analiști au subliniat că unele dintre ele ar putea fi explicate de luptele locale pentru putere.

„Sudul Ucrainei este o zonă bogată. Porturile locale, comerțul activ și contrabanda generează, de obicei, un nivel ridicat al criminalității. Unii se luptă, de asemenea, pentru bani și putere”, a declarat Skorkin pentru Moscow Times.

„Trebuie să luăm în considerare diverse confruntări de dinainte de război între oamenii de afaceri și oficialii ucraineni - de exemplu, Saldo este o figură proeminentă în viața politică și economică locală și are o mulțime de dușmani”, a adăugat Skorkin.

Saldo, care a declarat cu puțin timp înainte de a schimba tabăra că „Herson este Ucraina”, a fost acuzat de răpirea fostului său partener de afaceri, Denis Pașcenko, în 2016 și a fost arestat în Republica Dominicană.

Deși a negat acuzațiile, el a fost acuzat ulterior și de uciderea fratelui lui Pașcenko - o afirmație pe care a respins-o, de asemenea.

„Regiunile (ucrainene ocupate) au avut întotdeauna o viață furtunoasă”, a declarat Skorkin.

În orice caz, dacă contraofensiva Kievului în sudul Ucrainei stagnează, numărul și frecvența asasinatelor comise de partizanii ucraineni ar putea crește, a spus Skorkin, deoarece „răspândirea haosului” în regiunile ocupate ar deveni un substitut pentru recucerirea acestor teritorii.

„Scopul este de a evidenția faptul că administrațiile instalate de ruși nu controlează cu adevărat nimic”, a declarat analistul Preobrajensky.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 02.09.2022, 17:28

    ne-am saturat sa mai preluati stiri doar de la 4 maxim nume in presa occidentala.ASTA NU ESTE JURNALISM, ESTE COPY PASTE.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
13:55
Naufragiu în Marea Java: 6 morți și 107 pasageri salvați de pe un feribot indonezian
Exclusiv
13:55
„Woman Unknown” a câștigat Leul de Aur. Prima reacție a Roxanei Voloșeniuc, redactor-șef Elle România, prezentă la Festivalul de Film de la Veneția 2026: „Este extraordinar”
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă