"Asistenta ucigaşă" este doctoriţă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 12 ani după ce a abandonat un pacient in stradă şi omul a murit, Mariana Zuică a ajuns psihiatru de copii
In 1997 era cel mai hulit om din Romania. Numele şi chipul ei “ţineau” prima pagină a ziarelor şi tot cu ele televiziunile îşi deschideau jurnalele de ştiri. A fost supranumită “asistenta ucigaşă”, după ce, în zorii zilei de 23 aprilie 1997, a abandonat pe un trotuar din Capitală un pacient de 52 de ani pe care, în acea noapte, îl dusese cu Salvarea la nu mai puţin de patru spitale care refuzaseră internarea lui.
Omul a murit, acolo, pe caldarâm, cu perfuzia înfiptă în venă. Iar ea, Mariana Zuică, asistenta de pe Ambulanţă, a fost catalogată drept unic vinovat al acelei teribile întâmplări. Timpul a trecut şi, surpriză!, asistenta Zuică de acum 12 ani este astăzi doctoriţa Zuică! Libertatea vă prezintă, în exclusivitate, incredibila poveste a unei vieţi care s-a salvat din braţele eşecului, cu preţul altei vieţi.
Este medic rezident la secţia Psihiatrie a Spitalului “Alexandru Obregia”. Nu se ocupă de minţile oameni mari, ci de cele ale unor copii bătuţi crunt de soartă. Cum a ajuns aici fosta asistentă Mariana Zuică? Acesta a fost visul ei…
“Cazul Constantin Nica” a năucit, la vremea lui, o opinie publică pentru care sistemul medical din România era deja mai bolnav decât cei mai chinuiţi pacienţi. Pentru că era un biet om al străzii, Nica nu a fost primit în patru spitale, iar ea, Mariana Zuică, asistenta de pe Salvare, l-a lăsat în faţa casei pe care bărbatul o avea trecută în buletin. Locuinţa însă nu mai exista decât în acte. Strada îi era casă şi i-a
fost şi mormânt.
Mariana Zuică avea pe atunci 32 de ani. În 2003, după un proces plin de încordare, a fost condamnată la cinci ani de puşcărie. Închisă la Rahova-Bucureşti, femeia a păstrat în tot acest timp tăcerea. S-a confesat doar unei colege de celulă şi numai atunci când cazul Nica a devenit subiect de film.
Regizorul Cristi Puiu a pus pe peliculă nenorocirea din 1997 în “Moartea domnului Lăzărescu”. “În 1997, aveam 32 de ani şi eram asistentă pe Salvare. Venisem din Teleorman la Bucureşti cu un singur gând: să ajung medic. Ca să mă pot întreţine în Facultatea de Medicină m-am angajat la Ambulanţă, unde mi s-a permis să lucrez doar noaptea, pentru a fi ziua la cursuri. În noaptea care m-a nenorocit ajunsesem la disperare după ce patru spitale au refuzat bolnavul pe motiv că e om al străzii. Nu ştiam ce să mai fac. Dacă aş fi avut o casă a mea, îl luam la mine. Din păcate, stăteam cu chirie la o bătrână. Aşa că singura soluţie care mi-a venit în minte a fost să-l las în dreptul casei a cărei adresă era trecută pe buletinul acestuia. Acum plătesc pentru asta”, i-a mărturisit Mariana unei alte deţinute.
Cât a stat închisă, Mariana făcea curat prin birourile angajaţilor penitenciarului. “Era foarte liniştită şi harnică. În birourile noastre era lună totul. Aveam flori de care ea se îngrijea. De când a plecat, n-a mai fost niciodată aşa curat aici”, ne-a mărturisit unul dintre gardieni, care şi-a amintit că pe vremea
aceea Mariana era studentă la Medicină în ultimul an.
Din puşcărie şi-a dat toate examenele, inclusiv licenţa. Practic, în iunie 2006, când a ieşit pe poarta închisorii, avea diploma de medic în buzunar.
«Am plătit pentru ce am făcut»
Acum, doctoriţa are 44 de ani şi refuză să trăiască în trecut. Reporterii Libertăţii au încercat să o contacteze, dar Mariana Zuică a preferat doar să ne transmită, printr-un coleg, un mesaj: “Am plătit pentru ce am făcut. Vreau să fiu lăsată în pace, să-mi văd de viaţa mea”.
Şoferul, arestat, dar achitat
Iniţial, în “cazul Nica” au fost arestaţi atât asistenta, cât şi şoferul de pe Salvare, Marian Niţă (foto). Amândoi au stat după gratii patru luni. În final, doar Mariana Zuică a fost trimisă în judecată pentru omor, şoferul fiind achitat.
De altfel, Niţă a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ce a pătimit, iar procesul este în desfăşurare. Cei patru medici de gardă care au refuzat internarea pacientului au fost iniţial daţi afară, dar reprimiţi rapid în sistem. Adică au scăpat basma curată.
Cronica unei morţi nedrepte
22 aprilie 1997. Ore-ntregi, o asistentă şi un şofer de la Ambulanţa Bucureşti au plimbat un muribund, bolnav de TBC, de la un spital la altul. În zadar. Pe Constantin Nica (52 de ani) nu l-a internat nimeni. Pe lista neagră a spitalelor din Capitală - cu medici ce odată au rostit jurământul lui Hipocrat, adică au promis să salveze vieţi, dar au refuzat spitalizarea pacientului - se află: “Floreasca”, “Sf.
Pantelimon”, “Victor Babeş” şi “Tunari”.
Singurul medic care şi-a făcut cu adevărat datoria - potrivit mărturiilor de la acea vreme - a fost doctorul Valentin Georgescu, ajuns astăzi şef al Unităţii Primiri Urgenţe de la Spitalul “Sf. Pantelimon”. El l-a consultat pe Nica şi a cerut transferul bolnavului la “Victor Babeş”, unde amărâtul ar fi trebuit să fie internat şi tratat de medicii specialişti.
O viaţă răpusă a născut un film de senzaţie
Moartea lui Constantin Nica nu a reuşit să schimbe nimic în sistemul sanitar românesc, dar a oferit unui regizor un trist subiect de film.
“Moartea domnului Lăzărescu”, sub semnătura lui Cristi Puiu, a ajuns pe ecrane în 2005, iar un an mai târziu a fost răsplătit cu Premiul “Un certain regard” la Festivalul de la Cannes, Franţa, dar şi cu Premiul special al juriului la Festivalul internaţional al filmului de la Chicago, SUA.
