Locuitorii de aici trăiesc o adevărată dramă. Şi asta, pentru că schimburile de focuri şi violenţele dintre reprezentanţii guvernului de la Kiev şi rebeli le-au distrus casele şi tot ce au agonisit întreaga viaţă.
Astfel, oamenii sunt surprinşi plângând, în timp ce se uită neputincioşi la ce a mai rămas din casele lor şi cum sunt obligaţi acum să doarmă pe pământ, sub cerul liber.
În această situaţie se găseşte şi Yekaterina Len, o femeie de 61 de ani, a cărei casă a ars în urma bombardamentelor, iar ea, copiii şi nepoţii ei sunt obligaţi acum să trăiască printre dărâmături.
Cuprins:
Prinţul Charles (foto) al Marii Britanii, care se află într-o vizită oficială de patru zile în Canada, surprinde cu declaraţii. El a comparat acţiunile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin cu cele ale liderului nazist Adolf Hitler.
Moştenitorul coroanei britanice a făcut afirmaţiile, potrivit presei din Regat, în timpul unei discuţii pe care a avut-o cu o femeie de 78 de ani, pe nume, Marienne Ferguson, a cărei familie a pierit în timpul Holocaustului. Casa Regală a refuzat să comenteze întâmplarea.
Crucişătorul american USS Vella Gulf, purtător al sistemului antiracheta Aegis, va intra în Marea Neagră, în zilele următoare, şi va opera o serie de exerciţii maritime împreună cu aliaţii NATO.
În contrapartidă, Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală de tip Topol, la o bază militară situată în apropierea Mării Caspice. Exerciţiul a fost anunţat din timp, deoarece rachetele Topol sunt purtătoare de ogive nucleare.
Autorităţile ucrainene acuză doi reporteri ruşi, reţinuţi de forţele de securitate ale Kievului, că erau înarmaţi şi pregăteau acte teroriste. Vicesecretarul Consiliului Naţional ucrainean de Securitate a declarat că în maşina celor doi jurnalişti a fost găsită o rachetă antiavion portabilă.
Ziariştii sunt reporteri ai publicaţiei ruse LifeNews. Reprezentantul preşedintelui Vladimir Putin a anunţat că Rusia cere eliberarea imediată a celor doi jurnalişti, reţinuţi în apropiere de oraşul Kramatorsk.