A așteptat 40 de ani să se însoare cu dragostea vieții lui. Motivul pentru care actuala soție a fost nevoită să-l refuze

Comentează
Arhiva foto

Doi britanici trăiesc o poveste de dragoste desprinsă parcă din filme. Bill Brookman și Madeleine Coburn s-au cunoscut în urmă cu patru decenii, însă nu au putut să aibă o relație, așa cum își doreau. Tatăl ei i-a interzis acesteia să iasă în oraș. Se pare însă că celor doi le-a fost scris să fie împreună. Au fost nevoiți însă să aștepte 40 de ani pentru a se căsători, relateză BBC News.

Bill Brookman a invitat-o inițial în oraș, la un pub, pe Madeleine Coburn, în 1978. El avea 23 de ani și ea 16. Cei doi s-au cunoscut în orașul  Leicestershire, orașul în care locuiesc. La 16 ani, Madeleine a jucat într-o piesă regizată de Bill, iar tânărul a decis să o invite în oraș. Ea acceptat, însă nu și-a făcut apariția la întâlnire. Tatăl i-a interzis să se ducă, considerând că Bill nu este potrivit pentru fiica lui.

"Am fost dezamăgit, dar așa este viața", spune Bill, care nu știa pe vremea aceea de ce Madeleine nu a venit în pub.

De atunci, cei doi au mers pe drumuri separate, până în 2008. Atunci, cei doi s-au întâlnit din nou și au început să iasă tot mai des împreună. Ei povesteau cum au decurs viețile lor unui jurnalist BBC, când Bill a decis să o întrebe pe Madeleine dacă vrea să-i fie soție. Probabil intimidată de faptul că se afla în direct, Madeleine a refuzat să răspundă în direct. A acceptat, însă, într-o discuție privată.

"Căile destinului sunt foarte ciudate, dar trebuie să mărturisesc că uneori merită să aștepți 40 de ani", a spus Bill. Madeleine nu s-a căsătorit niciodată, însă Bill are doi fii cu o fostă soție.

"Faptul că nu am ieșit împreună în perioada când eram tineri înseamnă că ne-am trăit amândoi viețile frumos. După aia, ne-am regăsit și ni s-a întamplat ceva special, cred că suntem foarte norocoși", a spus, la rândul ei, Madeleine. Povestea lor amintește de cea a alți doi britanici, care s-au născut în aceeași zi, la același spital, iar după 50 de ani s-au căsătorit.

Citește și:VIDEO EXCLUSIV/ Andreea Bănică s-a împăcat cu Dumnezeu după ce a devenit mamă. „Am fost furioasă când mi-am pierdut părinții”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un sigur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală