„Disconfortul termic va fi ridicat în sud-vestul și sudul țării, iar local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general între 34 și 37 de grade”, se arată în informarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

O nouă avertizare de caniculă pentru sudul și vestul țării. Cum va fi vremea în București
Codul galben de caniculă a fost emis pentru București și 18 județe din sudul și vestul țării

Atenționarea a fost emisă pentru Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Constanța, Tulcea și municipiul București.

Potrivit sursei citate, în sud-vestul țării disconfortul termic se va menține și în zilele următoare.

De asemenea, între orele 13:00-23:00 se va înregistra instabilitate atmosferică temporar accentuată, local, la munte, în Moldova și Maramureș. Aceasta se va manifesta prin averse care vor avea caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp.

O nouă avertizare de caniculă pentru sudul și vestul țării. Cum va fi vremea în București
Sursa FOTO: ANM

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, precum și parțial Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Prahova și Buzău.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului, mai arată ANM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.