După ce a făcut turul tuturor partidelor parlamentare, Cioloş le-a explicat liderilor ce are de gând să facă pentru ţară şi a cerut informaţii precise despre situaţia actuală a bugetului de stat.
Tehnocratul a avut o discuţie cu ministrul interimar al finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu premierul interimar Sorin Cîmpeanu, despre legea bugetului de stat pe anul 2016. Şi asta pentru că acesta este cel mai important hop pe care va fi nevoit să-l treacă după ce va fi învestit ca prim-ministru.
Premierul Dacian Cioloş urmează să prezinte, cel mai probabil în acest weekend, lista cu noii miniştri ai guvernului, iar marţi, în faţa senatorilor şi a deputaţilor, va cere votul de învestitură. Din noul cabinet ar putea face parte atât miniştrii actuali, cât şi nume noi.
Conform unor surse apropiate prim-ministrului desemnat, acesta i-a trecut deja pe listă pe Bogdan Aurescu – la externe, Marius Nica – fonduri europene, Anca Dragu-Paliu – la finanţe, Sorin Cîmpeanu – la educaţie, Constantin Dudu Ionescu – la interne, Achim Irimescu – la agricultură, Cseke Attila – la sănătate, în locul lui Nicolae Bănicioiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.