Atunci și acum: Elena Udrea, de la consiliera lui Băsescu, la cel mai vizibil ministru al Turismului și solicitant de azil politic, în lupta cu Justiția

Comentează
Elena Udrea, politician

Elena Udrea reprezintă unul dintre politicienii cu cea mai mare vizibilitate în spațiul public, atenție pe care și-a menținut-o de la momentul în care a devenit consiliera președintelui Traian Băsescu, apoi la ministrul Turismului cu cea mai vastă campanie de imagine și prima femeie politician ajunsă după gratii. Din momentul în care a fost acuzată în dosarele penale deschise în urma activității de la minister, Elena Udrea a început un război cu ”sistemul” juridic și cel al serviciilor. A ajuns, la finalul procesului din Gala Bute, unde se așteaptă verdictul judecătorilor, să plece din țară și să se refugieze în Costa Rica, împreună cu prietena sa, Alina Bica. Este, în prezent, solicitant de azil politic în această țară.

Elena Udrea, buzoianca absolventă de Drept, care a ajuns șefa Cancelariei Președintelui României

Elena Udrea este una dintre femeile din politică cu cea mai mare vizibilitate, în istoria post-decembristă. A copilărit în cartierul Micro V, din Buzău, într-o familie de muncitori, tatăl șofer, iar mama taxatoare la societatea de transport public local. A locuit împreună cu părinții, în satul Pietrosu, Buzău până la vârsta de 5 ani. Conform paginii proprii de internet ar fi fost premiantă din clasa I până într-a VIII la Școala nr.16, după care a urmat cursurile liceale la Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” profil filologie.

Udrea a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea Drept, în cadrul universității private ”Dimitrie Cantemir” din București, obținând diploma de licență în 1996.

A fost avocat la propriul său cabinet individual de avocatură. Pe perioadele în care a deținut funcții de demnitate publică, aceasta și-a întrerupt activitatea în avocatură.

În anul 2004, Elena Udrea devine membru PNL și candidează pe lista Alianței ”Dreptate și Adevăr” pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București. Ajunge consilier general în echipa primarului general reales Traian Băsescu și președinte al Comisiei Juridice și de Disciplină a CGMB. După ce Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidentiale, aceasta l-a însoțit la Cotroceni.

Udrea și momentul ”Bilețelul Roz”

În Administrația Prezidențială, a fost numită în funcția de Consilier de Stat, șefa Cancelariei Președintelui, ocupând această poziție în perioada februarie 2005 – octombrie 2005.

Într-o emisiune televizată, când prezentatorul Robert Turcescu i-a întins o capcană, cerându-i opinia asupra unei declarații a președintelui Norvegiei asupra aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Aceasta nu a știut că Norvegia nu face parte din UE și că nu are președinte.

Un alt moment important l-a constituit cel privind ”bilețelul roz”, prezentat de Udrea tot la oră de maximă audiență.

La începutul anului 2007, Elena Udrea dezvăluia că preşedintele Băsescu a primit de la fostul premier Tăriceanu un „bileţel roz” în care acesta îi cerea şefului statului să-l ajute cu dosarul omului de afaceri Dinu Patriciu.

Biletul cuprindea următorul text: "1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?", și era scris de premierul Călin Popescu Tăriceanu, care şi semna.

Udrea a plecat de la Cotroceni, prin demisie, în urma unei campanii de presă care viza incompatibilitatea cu afacerile soțului său. Udrea spunea că nu vrea să îi creeze o vulnerabilitate președintelui în lupta împotriva marii corupții.

Udrea, cel mai bun scor electoral al PDL în Capitală și campania ”Frunza”

În noiembrie 2008 devine deputat PDL în Colegiul 25 București, întrunind 43,4% din voturi și cel mai mare număr de voturi exprimate în favoarea unui deputat PD-L în capitală.

În decembrie 2008 a fost numită Ministru al Turismului în Guvernul condus de Emil Boc. Brandul turistic al României, celebra frunză, a fost lansat în 2010 la Shanghai, China. Cu tot cu frunză, brandul a costat 900.000 de euro, iar spectacolul de lansare, alţi 190.000 de euro.

La alegerile legislative din 2012, a candidat în colegiul uninominal nr. 4 din circumscripția Neamț. În 2013, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte PDL, în condițiile în care până atunci își anunțase candidatura doar Vasile Blaga. Președintele Traian Băsescu l-a atacat pe Vasile Blaga, exprimându-și îndoială că acesta ar fi „prezidențiabil” și arătându-și susținerea pentru aceasta.

La Convenția Națională PD-L pentru alegerea conducerii partidului, Vasile Blaga a câștigat funcția de președinte PDL cu 2344 voturi, Elena Udrea obținând 2014 voturi. Atunci a părăsit partidul și a înființat Mișcarea Populară, noul partid susținut de Traian Băsescu.

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. A câștigat un număr de 493.376 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 4 din 14.

Dosarele penale ale Elenei Udrea: Gala Bute, Microsoft, Hidroelectrica

Campania care i-a adus dosarul penal a fost Gala Bute. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a fost acuzată în dosarul ”Gala Bute”, alături de alți șapte inculpați, de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosire de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În februarie 2015 Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea în dosarul Gala Bute în care este suspectată de fapte de corupție. A fost condamnată de ÎCCJ, pe 29 martie 2017, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”, sentinţa nefiind definitivă.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, deși ea cerea să fie achitată.

În seara zilei de 10 februarie 2015, Elena Udrea a fost reținută și plasată în arest în dosarul „Microsoft”. După o săptămână petrecută în închisoare, pe 17 februarie, i-a fost schimbată măsura arestului preventiv fiind plasată în arest la domiciliu pentru perioada 17 februarie - 17 martie inclusiv, pentru trafic de influență, în legătură cu denunțul lui Dinu Pescariu.

Pe 25 februarie 2015 ea a fost din nou plasată în arest preventiv, în dosarul „Microsoft”, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 25 februarie 2015 până la 26 martie 2015 inclusiv.

Mandatul de arestare a fost emis de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru: luare de mită în legătură cu finanțarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic și UAT Borsec; luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către SC Consmin SA; luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni și UAT Petroșani; și abuz în serviciu, în legătură cu organizarea "Galei Bute".

Pe 20 decembrie 2017 Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în alt dosar, sub acuzația de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor. Aceasta este suspectată că în anul 2011 ar fi primit o sumă de bani pentru a folosi influența pe lângă factori de decizie pentru menținerea unui contract dintre o societate comercială și SC Hidroelectrica.

Udrea, refugiat politic în Costa Rica

Elena Udrea spune că are statut de refugiat în Costa Rica din 21 martie. Precizările fostului ministru al Turismului vin după ce ICCJ, care a judecat vineri ultimul termen din dosarul „Gala Bute” documentația depusă de avocatul Elenei Udrea la termenul de vineri nu confirmă că aceasta ar avea statut de refugiat politic în Costa Rica.

Avocatul Elenei Udrea le-a spus vineri judecătorilor că aceasta are statut de refugiat politic în Costa Rica. După aproximativ o oră de deliberări judecătorii ICCJ au revenit la sală și au spus că documentația depusă de avocatul Elenei Udrea la termenul de vineri nu confirmă că aceasta ar avea statut de refugiat politic în Costa Rica.

Elena Udrea se află în prezent în Costa Rica, unde a fost fotografiată alături de Alina Bica, fostă șefă a DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism).

La termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată, iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze.

Citește și: GRAFICĂ / ,,Brigada fugarilor” – Elena Udrea, Alexander Adamescu și Sebastian Ghiță, pe lista suspecților celebri ,,refugiați” în alte state

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!