MENIU CAUTĂ

Aurul dacic a provocat prima criză mondială

Distribuie

3830-109349-t.jpgÎntreaga planetă suferă de pe urma crizei financiare. Puţini ştiu însă că omenirea a mai trecut prin astfel de momente, nu doar în secolul trecut, ci chiar în Antichitate. Prima situaţie, de criză a fost provocată de strămoşii românilor: aurul dacic confiscat de împăratul Traian după războaiele dacice a generat în Imperiul roman un mare dezechilibru financiar.

În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, romanii se bucurau de o pradă de război impresionantă, 165,5 tone de aur şi 331 de argint, fără să ştie că fericirea avea să fie de scurtă durată. Cantitatea imensă de metal preţios avea să ducă la prăbuşirea preţului aurului .
3830-109345-aur.jpg
3830-109347-columna.jpgTema este descrisă pe larg în lucrarea ”Geologia economică a aurului”, scoasă pe piaţă de un colectiv condus de prof. dr. Gheorghe C. Popescu, de la Facultatea de Geologie din Bucureşti.

Descoperirile arheologice au arătat că cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum în lume provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri tracice. În apropierea oraşului Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani.

Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării noastre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum pomeneşte Homer în Iliada. Aşa se obişnuia în acea perioadă. Acesta a fost şi motivul pentru care troienii au luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa a căzut Troia.

Despre neamul tracic al agatârşilor, din Transilvania secolului VI î.H., Herodot spune că erau fiii lui Heracles, mari iubitori de aur şi de muzică. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurii nordice, adică dacilor. În plină ”foame de bani”, împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani, pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106, a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre.

Prada de război de atunci ar valora azi 4,6 miliare €

Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitate dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. Afluxul de metal nobil a dus însă la prima prăbuşire a p r e ţ u l u i aurului din istoria omenirii, cursul metalului preţios scăzând vertiginos, cu aproape o zecime, pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului a modificat paritatea dintre cele două metale.

A fost vorba de prima inflaţie mondială, o formă de criză economică, ce a avut loc cu 2.000 de ani în urmă.

Romanii au petrecut patru luni

3830-109346-aa.jpg

Bogăţia imensă căzută în mâinile sale i-a permis lui Traian să refacă vistieria imperiului condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile, adică aproape patru luni, jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale.

3830-109350-23dosar5.jpgDobânda la împrumut a apărut la noi în anul 162 d.H.

”Creştera producţiei de aur a Imperiului roman – estimată la circa 10 tone de aur pe an – prin exploatarea minelor din Dacia, a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii. Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hh., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe C. Popescu.

Zăcămintele din Apuseni au rivalizat cu «El Oro» din Mexic

”Descoperirea Americii în 1492 a reprezentat un moment important nu numai în istoria omenirii, ci şi în cea a exploatării aurului, în zăcămintele din Mexic, Columbia şi Brazilia. Din zăcământul «El Oro», Mexic, de exemplu, au fost scoase 140 de tone de aur. Exploatări uriaşe existau deja în Africa de Vest. Cu toate acestea, în anul 1600, din minele de aur ale Munţilor Apuseni şi din zona Baia Mare se extrăgea aproximativ 20% din producţia mondială de aur”, a subliniat profesorul Gheorghe Popescu.

Actualul dezastru a început din sectorul imobiliar

Actuala criză mondială a plecat din Statele Unite, în momentul în care s-a spart ”balonul” imobiliar. Ce s-a întâmplat de fapt acolo? Datorită lejerităţii creditării, prin 2003-2004 populaţia nu a ezitat să apeleze la împrumuturi ipotecare împovărătoare, cu speranţa de a le refinanţa pe parcurs. Preţul caselor a crescut foarte mult, iar mulţi americani, văzând că valoarea proprietăţilor deţinute e foarte mare, nu au ezitat să-şi pună o a doua ipotecă pe diferenţa de valoare, folosind banii pentru cheltuieli curente. În 2006, dobânzile au început să crească, iar preţurile caselor să scadă uşor. Nu mai era uşor să refinanţezi un credit ipotecar.

La începutul lui 2008, conform statisticilor, 11% din americani deţineau o casă care valora mai puţin decât ipoteca pusă pe ea. Toţi cei care aveau investiţii în domeniul imobiliar au început să piardă, să intre chiar în faliment. Apoi, printr-un efect de tip domino, tot mai multe companii mari din SUA au picat, iar în scurt timp şi Europa a fost lovită de criza care şi-a întins tentaculele din domeniul financiar în mai toate sectoarele economice.

Comentarii