Condé este doar una dinte cele câteva companii media care se confruntă cu astfel de litigii din partea foştilor interni. În februarie 2012, un alt fost intern de la „Harper’s Bazaar” a dat în judecată publisherul Hearst, invocând faptul că i-au fost încălcate dreptul la salariu minim şi la remuneraţia în funcţie de orele suplimentare prestate. Cazul a fost judecat, iar plângerea fostului intern nu şi-a găsit rezolvare, scrie „WWD”.
De asemenea, în luna iunie a acestui an, alţi doi interni care au lucrat pentru Fox Searchlight au dat în judecată postul de televiziune pentru motive similare şi au câştigat.
Pentru cei care sunt la început de carieră, intership-ul este un prim pas către jobul visat. Pentru că, în general, în ofertele de angajare se cere, printre altele, şi experienţă din partea candidatului, varianta cu intershipul pare profitabilă de ambele părţi – tânărul absolvent are posibilitatea de a căpăta experienţă şi de a învăţa de la profesionişti în domeniul pe care îl visează, în timp ce angajatorul îşi poate alege o echipă tânără şi entuziastă din cei care vin să facă pregătire.
În general, internshipurile, mai ales în România, nu sunt plătite, iar cele care, totuşi, sunt remunerate, vizează o viitoare angajare în cadrul companiei. Practic, compania te formează, dar atât timp cât investeste într-un individ, prefera să îl şi păstreze. Sumele sunt, însă, modice, aşa că un internship nu va echivala cu un job propriu-zis din punct de vedere financiar.
Ca să aplici pentru un stagiu de internship în cadrul unei companii care te interesează, tot CV-ul este cuvântul-cheie. În acest caz, însă, apare o mică modificare: dacă pentru un job clasic, în CV se pune accent pe experienţa profesională, în CV-ul pentru internship accentul cade pe studii.
Mai mult, CV-ul trebuie însoţit, în general, de o scrisoare de intenţie care să atragă şi care să clarifice motivul pentru care vrei să participi la acel program de formare profesională. Nu uita să argumentezi ce anume te motivează şi gândeşte-te la faptul că trebuie pur şi simplu să convingi că eşti persoana potrivită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.