Avioane F-16 vor zbura în România, la înălțimi mici și în regim supersonic, timp de șapte zile, conform unui anunț făcut marți, 4 martie, de Forțele Aeriene Române.
Potrivit sursei citate, zboruri de antrenament vor fi realizate în perioada 4 martie - 10 martie 2025.
„Aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor executa, în perioada 4.03-10.03.2025, zboruri de antrenament la înălțimi mici precum și zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul țării, cu luarea tuturor măsurilor de siguranţă aeriană şi reducere a impactului fonic asupra populaţiei civile.
Aceste exerciţii au scopul de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie”, se arată în comunicatul de presă al sursei citate.
Forțele Aeriene Române au 29 de aeronave F-16 Fighting Falcon, care vor fi operabile cel puțin 10 ani, apoi se va face tranziția către avioanele de generaţia a V-a, este vorba despre avioanele F-35, care sunt cea mai scumpă achiziție din istoria armatei române. Prima livrare a aeronavelor F-35 este așteptată până în anul 2031.
Avioanele F-16 vor fi scoase treptat din serviciul de luptă, așa cum s-a întâmplat cu avioanele MiG-21 LanceR, iar această procedură începe în 2034 și trebuie să se încheie în 2040.
Mihai111 04.03.2025, 14:47
De ce trebuie să facă asta?