Avionul, un bimotor McDonnell Douglas care decolase cu destinaţia Boston, a luat foc şi a fost distrus aproape complet de incendiu, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile americane.
Un avion care transporta 21 de persoane s-a prăbuşit marţi, la decolare, în apropiere de Houston, în Texas, toţi pasagerii şi echipajul reuşind să iasă din avion înainte ca acesta să ia foc, a informat AFP, preluată de Agerpres. Accidentul s-a produs la scurt timp după ora locală 10:00.
„Toate persoanele de la bordul avionului, cei 18 pasageri şi cei trei membri ai echipajului, au supravieţuit”, a declarat, într-o conferinţă de presă, un reprezentant de la Departamentul de Siguranţă Publică din Texas.
Trey Duhon, un oficial local, a declarat că o persoană a fost uşor rănită în accident. Pasagerii au reuşit să iasă din avion, a spus și Tim Gibson, directorul serviciilor de urgenţă locale.