De Andreea Radu,

Aeronava Boeing 737-800 s-a prăbușit la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul din Teheran. Primele concluzii ale raportului aviației civile iraniene au fost publicate.

„Avionul, care a fost inițial îndreptat spre vest pentru a părăsi zona aeroportului, a luat-o spre dreapta în urma unei probleme și se îndrepta înapoi, spre aeroport, în momentul prăbușirii”, a declarat Șeful Organizaţiei Aviaţiei Civile (CAO) din Iran, potrivit BBC.

Problema tehnică nu a fost specificată în raport. Cu toate acestea, o sursă canadiană de securitate a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului era supraîncălzit.

CAO a mai precizat că avionul a dispărut de pe radare atunci când a atins o altitudine de 2.400 de metri, iar pilotul nu a transmis niciun mesaj radio privind circumstanțe neobișnuite.

Raportul inițial a fost trimis Ucrainei și Americii, dar și Suediei și Canadei, având în vedere că printre victime s-au aflat 63 de canadieni, 10 suedezi,
82 de iranieni, 11 ucraineni, dintre care 9 membri ai echipajului, 4 afgani, 3 britanici și 3 germani.  

Cutia neagră a avionului a fost găsită de echipele de salvare, dar autoritățile de la Teheran au anunțat că nu vor preda companiei Boeing.

Anunțul stupefiant care face înconjurul lumii! Ce se întâmplă cu persoanele care s-au vindecat de coronavirus
Recomandări

Anunțul stupefiant care face înconjurul lumii! Ce se întâmplă cu persoanele care s-au vindecat de coronavirus

 

Prăbușirea avionul a venit într-un moment de mare tensiune între Iran și America. Cu câteva ore înainte de tragedia aviatică, Iranul lansase atacuri cu rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak, determinând-i pe unii să speculeze că avionul a fost lovit de o rachetă.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut oamenilor, într-o declarație televizată, să se abțină de la speculații cu privire la accidentul din Iran. În urma tragediei, Ucraina a decretat pe 9 ianuarie o zi de doliu național.

Citeşte şi:

Povestea uimitoare a omului care ar fi trebuit să se afle în avionul prăbușit în Iran. Ce l-a făcut să amâne plecarea, în ultimul moment

Un nou atac cu rachete în Irak. A fost vizată chiar Ambasada SUA

Au scăpat ca prin minune! Doi pasageri s-au înregistrat, dar nu au urcat în avionul prăbușit în Iran

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 25 februarie 2020. Taurii au probleme de comunicare
HOROSCOP

Horoscop 25 februarie 2020. Taurii au probleme de comunicare