Avocatul Poporului cere omologului din Finlanda sprijin pentru repatrierea copiilor româncei divorțate de soțul finlandez

Comentează

Avocatul Poporului s-a adresat Ombudsman-ului din Finlanda în cazul celor doi copii, cetățeni români, preluați de la domiciliul mamei de către autorități, după divorțul acesteia de soțul finlandez. Victor Ciorbea solicită sprijinul omologului său finlandez în vederea reintegrării copiilor la domiciliul mamei sau, dacă acest lucru nu este posibil, în vederea repatrierii de urgență a celor doi minori. El aduce ca argument principiul ”jus sanguinis”, potrivit căruia copiii născuți dintr-un cetățean român sunt la rândul lor cetățeni români.

Avocatul Poporului solicită omologului său finlandez să analizeze cazul și dă asigurări că, prin acest demers, sunt respectate pe deplin drepturile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Avocatul Poporului apreciază, în scrisoare, că este posibil să fi existat abuzuri de putere și de drept săvârșite de către autoritățile pentru protecția copilului din Finlanda și că este posibil să se fi încălcat mai multe norme din legislația internațională în domeniul drepturilor omului.

Mama copiilor este cetățean român, tatăl este cetățean finlandez, iar potrivit jus sanguinis, copiii născuți dintr-un cetățean român sunt la rândul lor cetățeni români.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în 27 februarie 2017, și a efectuat o anchetă cu privire la cazul sus-menționat. Sesizarea din oficiu și ancheta au avut drept obiect verificarea informațiilor necesare soluționării situației celor doi minori, preluați de la domiciliul mamei de către autoritățile finlandeze, pentru care Ambasada României la Helsinki a făcut cerere de repatriere, în scopul de a fi crescuți în România de către bunicii materni.

Bunicii materni din România doresc repatrierea celor doi nepoți la domiciliul acestora, motivat de faptul că și-au vizitat anual nepoții în Finlanda, stabilind relații psiho-afective adecvate cu aceștia.

În familie, copiii au învățat și vorbesc limba română, pentru a putea comunica cu rudele pe linie maternă și pentru a stabili relații de familie cu aceștia. Bunicii materni sunt absolvenți ai facultății de medicină, actualmente pensionari, cu o stare de sănătate bună, prezentând garanții morale și financiar-locative adecvate, după cum rezultă din concluziile raportului întocmit de către DGASPC Neamț și înaintat Avocatului Poporului.

O delegație a deputaților Comisiei pentru românii de pretutindeni se va deplasa în Finlanda pentru a discuta cu autoritățile din această țară despre cazul doctoriței din Piatra Neamț.

Comisia pentru Diaspora din Camera Deputaţilor a chemat-o marți la audieri pe ambasadoarea Finlandei, Paivi Pohjanheimo, pentru cazul celor doi copii, luați de lângă mama lor româncă,  scopul discuțiilor fiind aflarea detaliilor legate de acest caz considerat de parlamentari ca fiind o dramă, un abuz și fiind totodată similar cu cel al familiei Bodnariu.

Calvarul medicului român a început în primăvara anului 2015. Atunci, autorităţile i-au smuls copiii din brațe și i-au dus într-un centru de plasament. Totul după ce fostul soț, de origine finlandeză, a acuzat-o că vrea să fugă cu cei mici în România. Femeia spune că voia doar să se mute într-un alt oraş pentru un nou job.

Femeia spune că fostul ei soţ nu avea venituri aşa că cei doi copii, o fată şi un băiat, au ajuns în grija statului. Femeia își poate vizita acum copiii doar o dată pe lună, timp de o oră și jumătate. Discuțiile însă sunt supravegheate de reprezentanții serviciilor sociale.

„Sunt în două centre de plasament, copiii au fost separaţi. Nu au voie să se vadă decât o dată pe săptămână, o oră jumătate, două”, a spus românca

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...