Verdictul final în cazul Hexi Pharma, amânat de Curtea de Apel pentru 3 martie

Comentează
Flori Dinu (dreapta), directoarea generală, alături de soțul ei

Pronunțarea în cazul Hexi Pharma va fi dată pe 3 martie, a decis astăzi Curtea de Apel. Dosarul început acum 6 ani a rămas în pronunțare încă din 8 noiembrie 2022.

UPDATE ora 14.11: Pronunțarea în cazul Hexi Pharma a fost amânată pentru 3 martie.

***

Știrea inițială: Șapte ani fără două luni au trecut de când echipa de investigații Libertatea/GSP publica primul episod al investigației Hexi Pharma. Dezvăluiri care puneau în lumina publicului o firmă ce diluase dezinfectanții din peste 300 spitale din țară.

În această perioadă, procurorii au intrat pe fir și au confirmat ceea ce scriseseră jurnaliștii.

Deschis în 2016 și ajuns în instanță un an mai târziu, dosarul n-a fost dorit de instanțe timp de un an. Apoi, cu inculpații condamnați deja în primă instanță, Curtea de Apel a întors cazul, deși programase pronunțarea definitivă, după o amânare de trei luni. S-a cerut o expertiză așteptată vreme de aproape doi ani.

Acum, în fața sentinței finale, procurorul de ședință a cerut încetarea procesului. „În ceea ce priveşte curgerea termenului de prescripţie şi o eventuală critică a duratei procesului, e necesar să avem în vedere că judecata acestei cauze a implicat o analiză aprofundată a materialului probator”.

Rămas în pronunțare încă din 8 noiembrie, amânat în ianuarie, dosarul ar putea avea pronunțarea azi.

Care au fost acuzațiile

Firma care producea dezinfectanţii folosiţi în aproape toate spitalele din România a fost acuzată de săvârșirea a 340 de infracțiuni de înșelăciune (7 cu consecințe deosebit de grave), a infracțiunii de uz de fals (61 de acte materiale), precum și de participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cei doi directori Hexi, Flori Dinu (director general) și Mihail Leva (de producție) au fost acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Ei au fost condamnați în primă instanță, de Tribunalul București, la 3 ani, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare.

Firma a primit o amendă penală de 2,6 milioane de lei.

Cifrele dosarului

  • 61 de termene a avut acest proces: 10 la Tribunalul Bucureşti, iar restul la Curtea de Apel Bucureşti. 
  • 127 de spitale şi de societăţi care au primit dezinfectanţi de la Hexi Pharma s-au constituit părţi civile. 
  • 20 de milioane de euro este valoarea prejudiciului pe care Hexi Pharma ar trebui să-l plătească, conform deciziei Tribunalului Bucureşti. 
  • 7,8 milioane de euro ar trebui confiscaţi. Sunt banii pe care Hexi Pharma i-a încasat pe dezinfectanţi, de la unităţile medicale care nu au cerut daune în proces.  
  • Două milioane de euro e valoarea totală a celor trei terenuri şi două imobile ale Hexi Pharma, puse sub sechestru asigurător. 

„S-a prescris în 2018”

Cu toate că judecătoarele Curții de Apel București au rămas în pronunțare încă din 2020, ele au întors cazul și au cerut un raport de expertiză. Conform instanței, acesta ar fi avut rolul să clarifice dacă din substanțele active intrate pe poarta fabricii Hexi Pharma puteau fi produși toți dezinfectanții puși pe piață de producătorul care, potrivit acuzării, dilua biocidele.

Totuși, un jurist implicat în dosar declara pentru Libertatea că raportul de expertiză era inutil și n-avea cum să aducă informaţii noi. Asta pentru că „Mihail Leva a declarat, chiar în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti, că el şi Dan Condrea au distrus mai multe documente ale firmei”.

Întârzierea expertizelor a făcut ca dosarul să dureze cu peste doi ani mai mult. În acest timp, completul a suferit schimbări. Președinta completului, Lucreţia Postelnicu, a fost numită de CSM în conducerea Institutului Naţional al Magistraturii (INM), iar locul i-a fost luat de Alexandru Mihalcea.

Apoi, la ultimele termene din 2022, avocatul lui Flori Dinu, Florin Dumitrache, a menționat că faptele s-ar fi prescris încă din 2018 după deciziile CCR legate de eliminarea prescripţiei speciale, din aprilie 2018 şi din mai 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală