Drama a atins apogeul a doua zi de Crăciun când copiii au văzut cum tatăl lor le ucide mama, notează Digi24.ro. Băiatul de 15 ani și surorile lui mai mici sunt acum orfani. Mama lor este moartă, iar tatăl urmează să ajungă la închisoare. Vecinii din Scobinți, localitatea în care a avut loc crima înfiorătoare, spun că astfel copiilor le va fi mai bine.

„Bătea copiii, aveau numai vânătăi pe spate”, a declarat, pentru sursa citată, o vecină despre bărbatul care și-a ucis concubina.

În urmă cu cinci ani, inspectorii de la Protecția Copilului au realizat o anchetă prin care au evaluat modul în care erau îngrijiți copiii. Atunci, au decis ca frații să rămână în grija tatălui violent.

„Reporter: Copii erau bătuţi? S-a făcut înainte ceva, o anchetă socială la familia asta? În momentul de faţă nu am date suficiente pentru a mă pronunţa asupra acestui aspect”, a declarat, pentru digi24, Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Acest fapt este confirmat și de primarul comunei Scobinți.

„Au venit specialişti de acolo, inclusiv consiliere psihologică a fost făcută. O perioadă de timp după aceea au fost mai liniştiţi, au fost şi monitorizaţi”, a menționat Gheorghe Hriţcu, primarul comunei Scobinţi, judeţul Iaşi.

Băiatul de 15 ani le-a povestit polițiștilor ce s-a întâmplat în casa familiei sale în a doua zi de Crăciun. Adolescentul le-a pus oamenilor legii cum tatăl i-a omorât mama. Apoi, fără nicio remușcare, a îngropat-o la mică distanță de casă, obligându-l pe copil să-l ajute.

„Era supărat. Stătea cu capul în jos şi a spus că s-a dus taică-său acolo şi a făcut groapa şi pe urmă a venit să îl ieie şi pe el de acasă. Şi băiatul s-a dus mai mult de frică, că îl bătea”, a precizat Florentina Sumănaru, vecină

Copilul traumatizat are nevoie acum de ajutorul unui psiholog pentru a depăși drama pe care a suferit-o.

„Autorităţile, din păcate, dacă nu se ajunge la un caz extrem, cum îl avem pe cel de faţă, nu iau măsuri. vor fi, în continuare, şi victimile altor agresori sau, din contră, vor deveni ei agresori pentru a compensa, cumva, autoritatea asta care a fost atâţia ani asupra lor”, a explicat psihologul Monica Dobrea.

Bărbatul care și-a omorât concubina și apoi și-a forța copilul să o îngroape a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


Citește și VIDEO/Valentina, ”mama” copiilor chinuiți : povestea băiețelului crescut în coteț și a adolescentei care se juca cu păpușile


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.