Copilul a fost însoţit de psihologul din cadrul DGASPC Gorj. Specialiştii care l-au văzut spun că micuţul are traume legate de înstrăinare, de drum, de faptul că a fost despărţit de fraţi, dar că, primind ajutor, poate trece peste ele.

În timpul drumului către casă, copilul i-a impresionat pe cei care au mers în regiunea Bavaria ca să îl aducă acasă. „A fost vesel, comunicativ, vioi, plin de energie“, au spus reprezentanții DGASPC Gorj, care au precizat că micuțul s-a bucurat cel mai mult când şi-a văzut sora: „Atunci a fost cel mai fericit”.

„Are traume, da”, au spus cei de la DGASPC pentru news.ro, aceștia precizând că „le poate depăşi, cu ajutor profesionist”. De altfel, micuţul de 6 ani a intrat deja într-un program de consiliere psihologică. 

Momentan nu se știe ce se va întâmpla cu băiețelul. Consulatul General al României la Munchen, care a colaborat cu autorităţile din ţară în acest caz, a precizat: „Copilul a fost scos din ţară în circumstanţe şi scopuri neclare” şi s-a aflat într-un „mediu de risc”.

Autorităţile au deschis o anchetă, după ce o familie din Gorj şi-a vândut în Germania unul dintre copii, un băieţel de 6 ani. Suma pe care părinţii, tatăl alcoolic și mama cu probleme psihice, au primit-o a fost de 8.000 de lei, potrivit Antena 3. Ancheta DIICOT este în desfășurare, iar băiatul va rămâne alături de sora lui, în sistemul de protecţie al statului, o perioadă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

Ando22 30.04.2024, 22:12

Întrebare: daca tatăl era alcoolic și mama cu probleme psihice, de ce Protectia Copilului l-a lăsat în așa-zisa familie?

Avatar comentarii

1Gin 01.05.2024, 02:34

Și mai vrem în Schengen, da.

Avatar comentarii

Laurentiu_123 01.05.2024, 13:35

Vai de capul nostru. Suntem o societate care nu poate avea grija de acesti copii veniti din medii sarace. Bine, noi nici de ceilalti nu prea avem grija: sistem de invatamant la pamant, dotari slabe si profesori lipsiti de empatie.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.