Balonul chinez doborât de SUA „face parte dintr-o flotă de supraveghere care spionează pe cinci continente”

Comentează
Arhiva foto

China deține o „flotă” de baloane de supraveghere de diferite forme și dimensiuni, pe care le-a desfășurat pe cinci continente, spun oficiali americani, în timp ce FBI investighează epava balonului doborât de SUA pe 4 februarie, relatează The Guardian și BBC.

„Nu suntem singuri în această situație. Am împărtășit deja informații cu zeci de țări din întreaga lume, atât de la Washington, cât și prin intermediul ambasadelor noastre. Facem acest lucru pentru că Statele Unite nu au fost singura țintă a acestui program mai amplu care a încălcat suveranitatea unor țări de pe cinci continente”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken.

Totodată, într-o altă conferință, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat că SUA cred că baloane similare au operat deasupra Americii de Nord și de Sud, Asiei de Sud-Est, Asiei de Est și Europei.

„Am învățat multe despre aceste baloane și despre cum să le urmărim”, a spus generalul, adăugând că SUA sunt acum încrezătoare că au capacitatea de a fi „în alertă pentru acest tip de capacități”.

Pentagonul afirmă că baloane de supraveghere chinezești au survolat părți din SUA de trei ori în timpul administrației Trump și o dată anterior, în timpul mandatului lui Biden, și nu au fost detectate imediat. Un balon de spionaj chinezesc „a trecut în derivă pe lângă Hawaii și prin Florida” în timp ce „a făcut ocolul globului” în 2019, potrivit unui raport al serviciilor de informații ale forțelor aeriene americane, citat de CNN.

Washingtonul a informat 40 de țări aliate cu privire la presupusul program de spionaj la începutul acestei săptămâni, a confirmat un înalt oficial al administrației Biden pentru CBS News.

Japonia a declarat joi că au fost confirmate cazurile unor baloane suspecte care au zburat deasupra țării, în 2022. Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Hirokazu Matsuno, a precizat, în acest context, că Tokyo face schimb de informații cu SUA.

Marina americană a recuperat resturi din balonul chinezesc care a survolat câteva zile teritoriul SUA înainte de a fi doborât în ocean în largul coastelor Carolinei de Sud.

Oficialii americani au descris balonul ca având o înălțime de aproximativ 60 de metri – echivalentul unui bloc de 20 de etaje – și greutatea de aproximativ o tonă.

Căutările rămășițelor balonului continuă.

Nu este clar ce informații au cules până acum SUA de pe urma părților recuperate deja, însă experții spun că acestea ar putea ajuta oficialii să înțeleagă mai bine de ce era capabil balonul și cum transmitea informațiile.

Detectarea balonului Beijingului deasupra teritoriului american a declanșat o criză diplomatică între cele două țări și l-a determinat pe secretarul de stat Antony Blinken să anuleze imediat o călătorie în China.

Beijingul a negat că balonul a fost folosit în scopuri de spionaj și spune că a fost un dispozitiv meteorologic care s-a abătut de la traiectoria sa.

China și-a exprimat „nemulţumirea puternică şi protestul” față de decizia SUA de a doborî balonul, precizând că își rezervă „dreptul de a avea reacţii suplimentare necesare”.

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că Statele Unite „nu caută un conflict" cu China, în ciuda tensiunilor legate de balon.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!