Un bărbat din Paşcani şi-a văzut moartea cu ochii, după ce a fost snopit în bătaie de trei indivizi. Omul a fost apoi lăsat în mijlocul străzii.
Totul s-a întâmplat vineri seara, în timp ce omul traversa o stradă pe trecerea de pietoni. La un moment dat, trei indivizi au ieşit dintr-o maşină şi au început să-l lovească, din motive pe care încearcă acum să le afle poliţiştii.
După ce l-au snopit în bătaie, agresorii s-au suit în maşină şi au plecat, lăsându-l pe om mai mult decât viu, în mijlocul străzii.
Victima a rămas întinsă pe trecerea de pietoni. Angajații unui market din zonă au sărit să îi acorde primul ajutor. Persoana era inconștientă, iar martorii au apelat serviciul 112, pentru a solicita o ambulanță. Polițiștii Biroului Rutier Pașcani îi caută acum pe agresori.
Victima a fost transportată la spital şi este în stare stabilă.