Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul s-a dat drept preşedinte al unei fundaţii și a indus în eroare vârstnicul începând cu 2017 și până în 2020.

„Folosind calitatea mincinoasă de preşedinte al unei fundaţii şi înscrisuri sub semnătură privată falsificate drept contracte de prestări servicii de investiţii financiare, să vireze într-un cont bancar, indicat ca fiind al fundaţiei, suma totală de peste 700.000 de lei, sub reprezentarea faptului că se angajează să administreze fondurile deponentului cum consideră de cuviinţă, în schimbul unor remuneraţii trimestriale şi că va garanta asupra lor cu patrimoniul presupusei fundaţii precum şi cu patrimoniul personal”, se arată într-un comunicat transmis joi de IPJ Argeş.

În realitate însă, suspectul a luat toți banii și i-a chetuit în interes personal.

Poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa sa, fiind identificate şi ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi suma de 10.000 lei.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.