Un hoț a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce sustrăgea o bicicletă electrică legată de un stâlp, relatează Bună Ziua Iași. Individul, botezat de presa locală „cel mai prost hoț din lume”, s-a chinuit timp de o oră și jumătate până a reușit să ridice bicicleta peste bara metalică de care era legată, folosind un cauciuc pentru a se înălța!
UPDATE ora 9.40. IPJ Iași a transmis că „persoana nu dorește să depună plângere pentru că bicicleta i-a fost returnată”.
Furtul a avut loc în noaptea de 23 spre 24 aprilie, între orele 2.30 și 4.00, pe aleea Nicolina, nr. 15, din municipiu Iași.
Hoțul s-a chinuit timp de o oră și jumătate să sustragă bicicleta, care era legată de o bară de metal cu un sistem de siguranță
Inițial, individul a încercat să smulgă stâlpul din pământ, dar fără succes. După mai multe încercări eșuate, hoțul a adus un cauciuc pe care s-a urcat pentru a ridica bicicleta peste bara de metal.
Proprietarul bicicletei, Mircea Zamfir, a povestit: „Este un magazin în zonă, eu o leg de un stâlp de metal, nu au fost probleme până acum. Joi dimineață, când am ieșit afară, am avut un șoc, bicicleta nu mai era”.
Zamfir a mai precizat că bicicleta era închiriată și o folosea pentru a livra mâncare prin intermediul unei aplicații.
Nici măcar nu este a mea, este închiriată. Una costă 4.000 de lei, este electrică, însă nu aveam bateria la ea, ci era la încărcat. Acum trebuie să o recuperez, altfel risc să o plătesc eu integral.
Victima a depus plângere la Poliție și speră ca autoritățile să identifice și să tragă la răspundere făptașul, mai ales că au „mură-n gură” filmarea de pe camere.