Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile mai târziu.
Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, oamenii legii au fost sesizați pe 13 ianuarie, printr-un apel la numărul de urgență, asupra faptului că, la 10 ianuarie, un bărbat a răsit gardul spitalului Cantacuzino, s-a deplasat la rampa de deșeuri infecțioase și a furat trei picioare de om amputate, care erau ambalate în saci biologici.
Apoi, bărbatul a fugit în direcția Bulevardul Dacia, unde a lăsat un picior. Acesta a fost găsit de către un cadru medical din cadrul Spitalului Cantacuzino, care a anunțat conducerea unității medicale.
Incidentul a fost reclamat însă la poliție trei zile mai târziu. Potrivit Poliției Capitalei, în continuare se fac verificări cu privire la clarificarea cu exactitate a situației de fapt și depistarea autorului.
Demradulescu 14.01.2025, 01:01
Alo conducerea spitalului,s-ar putea mâine respectivul să revină să vă fure și pacientul cu piciorul amputat,poate vrea să -l reimplanteze;eu cred că e foamete mare în patria noastră,o știre care mă face să recitesc în miez de noapte poezia Nervi în noapte de Mihai Codreanu.