Incidentul a avut loc noaptea, în timp cel el dormea, iar victima – a cărui identitate nu a fost făcută publică – s-a trezit dimineața cu organul genital „strangulat” și umflat, durerea fiind insuportabilă.

Bărbatul a încercat inițial să scoată singur piuliţa, dar cum nu a reușit… a chemat o ambulanţă, care l-a transportat la un spital din orașul Zaporizhia, situat în sudul țării.

Medicii au fost nevoiți să apeleze la un echipaj de salvatori dotați cu un flex, pentru că era singurul instrument care putea folosit într-un asemenea caz.

Operațiunea de îndepărtare a obiectului metalic a fost îngreunată de faptul că se produceau scântei, iar piulița s-a încălzit.

Salvatorii au fost obligați să folosească apă, pentru răcire. În tot acest timp, pacientul se afla sub anestezie.

„De multe ori ne confruntăm cu incidente similare și suntem destul de antrenați în a scoate inelele, cătușele și alte obiecte de pe corpurile oamenilor”, a precizat Eduard Nekhoroshev, de la Serviciul local de salvare, citat de Daily Mail.

„În acest caz, am salvat de fapt penisul bărbatului. El va putea deveni tată în viitor”, a adăugat el. Potrivit medicilor, organul își va recăpăta funcționalitatea în totalitate.

Polițiștii spun că bărbatul a fost pedepsit de soția sa, după ce a aflat că a înșelat-o. Acum, bărbatul se gândește să divorțeze, potrivit presei ucrainene.

FOTO: dailymail.co.uk

piulita-penis-RusiaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.